Hippocrate

Hippocrate (Hippokrates) din Kos (circa 460 – 370 î. Hr.) a fost cel mai mare medic al antichităţii, considerat “părintele medicinei”. Meritul principal al lui Hippocrate constă în îndepărtarea din medicină a magiei şi a superstiţiilor. Dacă majoritatea predecesorilor săi porneau de la teorie la experienţă, Hippocrate susţine, pentru prima oară, principiul fundamental al observaţiei raţionale, considerând că bolile au cauze specifice, iar tratamentele trebuie să corecteze circumstanţele apariţiei acestora. El a definit pentru totdeauna medicina ca o artă şi o ştiinţă, amblele componente ale medicinei fiind în esenţa lor umane, deoarece “nu există iubire pentru medicină fără iubire pentru oameni”. Hippocrate practica o examinare a pacienţilor de o remarcabilă precizie şi varietate, iar remediile pe care le recomanda erau de origine naturală, uneori inoperante, dar niciodată periculoase. Doctrina hipocratică este cuprinsă în Corpus hippocraticum, colecţie de scrieri variate ca stil (foarte probabil redactate de elevii maestrului). Datelor medicale le sunt asociate numeroase aforisme şi perenul Jurământ hipocratic.

Celsus

Aurelius Cornelius Celsus (circa 60 î. Hr. – 20 d. Hr.) nu a fost medic, ci un erudit latin, supranumit “Cicero al medicinei”. Interesat de toate aspectele vieţii, el a scris o enciclopedie în care s-a concentrat îndeosebi asupra dreptului, medicinei şi filosofiei. O mare parte din manuscrisele sale s-au pierdut. După 14 secole, în anul 1443, Tomaso de Sarzana descoperă, în biserica Ambrosius din Milano, 8 volume întitulate “De Re Medicina”, publicate în Florenţa, din ordinul Papei. Este prima carte de medicină tipărită, care a influenţat profund gândirea medicală. Celsus a realizat o compilaţie genială a tezaurului medical grecesc, la care a adăugat elemente din practica medicală romană. Mulţi termeni pe care i-a utilizat au fost asimilaţi definitiv în terminologia medicală, deoarece a ştiut să utilizeze caracteristicile limbii latine. Spre exemplu: abdomen, anus, hernie, radius, tibia, uterus etc. El a definit cele 4 semne cardinale ale inflamaţiei: “rubor et tumor, cum calore et dolore”. De Re Medicina a cunoscut numeroase ediţii, fiind considerată cartea clasică a medicinei până la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Adaptare după: Valeriu Rusu, Dicţionar Medical, Editura Medicală, Bucureşti, 2004, 1844 pagini.

În imagine: “Un copil bolnav adus în Templul lui Esculap” de John William Waterhouse (1849-1917).