Despre certuri

Probabil, aţi auzit despre cupluri care nu s-au certat niciodată şi brusc, spre surpriza tuturor, se hotărăsc să divorţeze. În multe dintre aceste cupluri, femeia şi-a suprimat sentimentele negative pentru a evita disputele. Ca urmare, ea se închistează şi devine incapabilă să iubească. Odată cu suprimarea sentimentelor negative, sunt refulate şi cele pozitive, iar dragostea moare.

Evitarea certurilor este, deseori, sănătoasă, dar nu şi suprimarea sentimentelor. A-i spune unei femei că n-ar trebui să se supere, respectiv să sufere din cauza unor discuţii aprinse, contradictorii, este poate cel mai grav lucru pe care-l poate face un bărbat. E ca un băţ răsucit într-o rană deschisă.

De ce se întâmplă acest lucru? Bărbaţii îşi dispută dreptul de a fi liberi, iar femeile cel de a fi supărate. Bărbaţii vor spaţiu, femeile vor înţelegere. Apropo, femeile care se opun mişcării naturale, ondulatorii a sentimentelor lor suferă, mai des decât alte femei, de diferite boli: sindrom premenstrual, migrene, depresii.

Când femeia e iubită de un bărbat, ea începe să strălucească de dragoste şi de împlinire. Cei mai mulţi bărbaţi se aşteaptă, cu naivitate, ca această strălucire să dureze la nesfârşit. Dar a te aştepta ca natura afectuoasă a femeii să fie constantă e ca şi cum ai vrea să crezi că vremea nu se va schimba niciodată, iar soarele va străluci mereu pe cer.

Viaţa este plină de ritmuri – zi şi noapte, căldură şi frig, vară şi iarnă etc. La fel şi într-o căsnicie, bărbaţii şi femeile au propriile ritmuri, cicluri. Bărbaţii se retrag şi apoi revin (fenomenul elasticului, despre care am vorbit în postarea precedentă), în timp ce capacitatea femeilor de a se iubi pe sine şi pe alţii creşte şi descreşte.

Femeia este precum un val. Când se simte iubită, va atinge un maxim, dar apoi dispoziţia i se poate schimba şi valul ei coboară în jos. Greşeala pe care o fac, de obicei, bărbaţii constă în încercarea de a o salva, trăgând-o în sus şi reproşându-i, desigur, că n-ar trebui să fie supărată, deprimată. În asemenea momente, singurul lucru pe care trebuie să-l facă bărbatul este s-o asculte cu multă grijă şi căldură.

Aşadar, indiferent de bogăţie, statut, privelegii sau diverse alte circumstanţe, o femeie are nevoie să i se permită să fie indispusă, să fie trasă de val în jos. Valul, adică femeia, are capacitatea de a se ridica singur / singură după ce a atins limita de jos. Bărbatul nu trebuie să-i rezolve problemele, ci trebuie doar să-i acorde toată dragostea şi răbdarea lui.

Secretul unei relaţii fericite constă în înţelegerea şi acceptarea de către ambii parteneri a felului cum reacţionăm noi la certuri şi supărări. Dragostea este un miracol şi poate dura dacă ţinem cont de diferenţele dintre noi.

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.

Adaptare după: John Gray. Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus – ghid practic pentru îmbunătăţirea comunicării în cuplu. Editura “Vremea”, Bucureşti, 1998, 223 pag.

  • Din aceeaşi categorie:

Secretele unei relații fericite: despre singurătate – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-singuratate/

Secretele unei relații fericite: despre comunicare – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-comunicare/

Secretele unei relații fericite: despre rosturi – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-rosturi/

Secretele unei relații fericite: despre stres – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-stres/

Secretele unei relații fericite: despre priorități – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-prioritati/