• Calciul şi rezistenţa oaselor

Calciul este cel mai abundent element mineral din organismul uman. Sub raport cantitativ, el reprezintă 2% din greutatea corporală (aproximativ 1,4 kg la o persoană adultă de 70 kg), dintre care 99% se găseşte în oase şi dinţi, restul – în diferite ţesuturi (muşchi, nervi) şi lichide biologice (plasma sanguină) etc.

Principala funcţie a calciului este ca, împreună cu alte minerale (fosforul, magneziul) şi vitamine (A, C, D), să consolideze şi să menţină în stare de bună funcţionare scheletul şi dinţii. Intervine, de asemenea, în procesul de coagulare a sângelui. În altă ordine de idei, calciul favorizează menţinerea integrităţii sistemului nervos central, având un rol major în transmiterea impulsului nervos. Prin acumularea în regiunea de contact intercelulară a capilarelor, calciul împiedică trecerea rapidă a lichidului plasmatic în spaţiul extracelular, iar prin stabilizarea membranelor celulare – micşorează amploarea proceselor alergice. Totodată, el este un mineral esenţial în ameliorarea capacităţii de distrucţie a microbilor de către leucocite.

Nevoile zilnice de calciu variază de la o vârstă la alta: 0,7 g (1 an), 1 g (10 ani), 1,4 g (adulţi). Cele mai bogate surse alimentare sunt laptele şi produsele lactate, gălbenuşul de ou, carnea, morcovii, castraveţii, varza, ţelina, merele, mazărea, fasolea, cerealele şi produsele de panificaţie etc.

Deficienţa de calciu este una dintre cele mai frecvente dereglări minerale ale organismului uman. Ea apare în caz de hipofuncţie a glandelor paratiroide, reducere a aportului şi / sau scăderii absorbţiei vitaminei D, diverse alte afecţiuni (hepatice, pancreatice, renale) etc. O cauză frecventă a deficienţei de calciu este carenţa acestuia în alimente. Semnele clinice ale scăderii concentraţiei de calciu: insomnie, irascibilitate, palpitaţii, colici abdominale, balonări nejustificate, transpiraţie inexplicabilă, dificultăţi la înghiţire, stări depresive, dureri de cap, senzaţie de lipsă de aer, diminuarea apetitului sexual, rahitism, osteoporoză etc.

Situaţia inversă, surplusul de calciu în organismul uman, se întâlneşte în cazul creşterii absorbţiei intestinale a calciului: intoxicaţia cu vitamina D, consum exagerat de lapte şi alcaline (întâlnit în boala ulceroasă, tuberculoză, sarcoidoză) etc. De asemenea, surplusul de calciu se poate observa în metastaze osoase, hiperfuncţia glandelor paratiroide, imobilizare prelungită etc. Semnele clinice ale creşterii concentraţiei de calciu: greaţă, vomă, dispariţia apetitului, dureri articulare şi musculare, somnolenţă, senzaţia de gură uscată şi nas uscat, lipsa poftei de mâncare, prurit etc.

Combaterea deficienţei sau surplusului de calciu prevede înlăturarea cauzelor favorizante, respectiv asigurarea unei diete echilibrate. În funcţie de circumstanţe, se recomandă şi administrarea unor produse farmaceutice. Spre exemplu, în caz de insuficienţă se indică gluconat de calciu, glicerofosfat de calciu, lactat de calciu etc., iar în caz de surplus – perfuzii cu fosfaţi, corticosteroizi, diuretice etc.

  • Fosforul şi metabolismul energetic

După calciu, fosforul este al doilea cel mai abundent element mineral din organismul uman. Sub raport cantitativ, el reprezintă 1% din greutatea corporală (aproximativ 700 mg la o persoană adultă de 70 kg) şi un sfert din totalul substanţelor minerale. Se estimează că 85% din fosfor intră în compoziţia oaselor şi dinţilor, 6% – în muşchi, iar 9% – în nervi şi sânge.

Aşadar, alături de calciu şi magneziu, fosforul asigură structura solidă a oaselor şi dinţilor. Graţie faptului că intră în compoziţia fosfolipidelor, ARN-ului, ADN-ului şi ATP-ului, fosforul intervine în numeroase reacţii ce interesează metabolismul energetic şi cel proteic. Din aceste considerente, în domeniul sportului de performanţă există diete, dar şi produse medicamentoase bogate în fosfor şi capabile de a elibera cantităţi sporite de energie, respectiv de a creşte masa musculară.

Nevoile zilnice de fosfor variază de la o vârstă la alta: 0,5 g (1 an), 1,5-2 g (adulţi), 3 g (femeile gravide şi cele care alăptează). Principalele surse alimentare de fosfor sunt carnea, peştele, ouăle, laptele, brânzeturile, migdalele, alunele, ciocolata, boboasele, fulgii de ovăz, pâinea neagră etc.

Deficitul de fosfor în organismul uman este determinat de diverse cauze: arsuri întinse şi grave, dezintoxicaţie alcoolică, pierderi digestive, utilizarea îndelungată a unor pansamente gastrice antiacide (spre exemplu hidroxidul de aluminiu sau carbonatul de aluminiu) etc. Manifestările clinice ale carenţei de fosfor: iritabilitate, anxietate, astenie musculară, amorţeli ale membrelor, dureri articulare, rahitism, osteoporoză, tendinţa spre hemoragii şi infecţii severe etc.

Excesul de fosfor în organismul uman se întâlneşte în: insuficienţă renală avansată, distrucţie tisulară întinsă, stări febrile (peste 39°C), traumatisme majore, leucemii acute, hepatită virală fulminantă etc. Manifestările clinice ale excesului de fosfor: micşorarea mobilităţii articulaţiilor, agravarea proceselor de aterogeneză şi cataractă, litiaza renală etc.

Combaterea deficienţei sau surplusului de fosfor prevede înlăturarea cauzelor favorizante, respectiv asigurarea unei diete echilibrate. În funcţie de circumstanţe, se recomandă şi administrarea unor produse farmaceutice. Spre exemplu, în caz de insuficienţă se indică fosfat monosodic, fosfat bisodic, fosfat de calciu etc., iar în caz de surplus – laxative şi diuretice etc.

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.

Adaptare după: www.nutripedia.ro & Viorel T. Mogoş, Sănătatea şi substanţele minerale, Editura Albatros, Bucureşti, 1991, 190 pag.

  • Din aceeaşi categorie:

Universul mineralelor: sodiul și potasiul – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-sodiul-si-potasiul/