Fluorul şi caria dentară

Fluorul este un oligoelement esenţial care se află în cantităţi foarte mici în toate ţesuturile, dar predomină în cele osoase şi dentare. În organism, el se găseşte în combinaţie cu alte minerale, formând complexe precum fluorura de sodiu, fluorura de potasiu, fluorapatita (combinaţie a calciului cu fluorul şi fosfatul tricalcic).

În organism fluorul îndeplineşte mai multe funcţii. El intră în constituţia oaselor şi a dinţilor. Din cauza faptului că inhibă acţiunea unor enzime de la nivelul mucoasei bucale, capabile de a favoriza formarea de acizi organici (acid lactic etc.), cu rol în degradarea smalţului dentar, acest mineral contribuie la păstrarea integrităţii dinţilor. Astfel, prezenţa unei cantităţi adecvate de fluor determină reducerea sau chiar împiedicarea formării cariilor dentare. În altă ordine de idei, utilizarea pastei de dinţi pe bază de fluor oferă, cel puţin din punct de vedere teoretic, o minimalizare a activităţii enzimatice, responsabilă de formarea acizilor organici în cavitatea bucală. Există, desigur, şi controverse la acest subiect. Astfel, conform unor autori, fluorizarea apei nu numai că nu ar îmbunătaţi în vreun fel sănătatea cuiva, dar contribuie la creşterea riscului unor afecţiuni. De semenea, se vorbeşte despre aceea că includerea fluorului în pastele de dinţi nu este justificată.

Principalele surse alimentare de fluor sunt: apa de băut, vegetalele cultivate pe soluri îmbogăţite cu acest oligoelement, ceaiul şi produsele alimentare de origine marină (sardinele, spre exemplu). Hrana completă asigură zilnic între 0,25 şi 0,35 mg de fluor, iar apa de băut consumată în 24 de ore aduce o cantitate de 1,0-1,5 mg fluor. Acest aport acoperă necesarul zilnic, cuprins între 1 şi 2 mg de fluor pe zi.

Deficitul de fluor se manifestă prin dezvoltarea redusă a oaselor, scăderea durităţii smalţului dentar, apariţia cariilor, decalcifierea scheletului, apariţia de dureri difuze în oase şi articulaţii, rezistenţă scăzută la acţiunea factorilor traumatici etc.

Situaţia inversă (excesul de fluor în apa potabilă, consumul îndelungat sau în cantităţi mari a unor suplimente pe bază de fluor) se caracterizează prin acţiune inhibitorie puternică asupra enzimelor care participă la procesele de construcţie osoasă. Drept urmare, se dezvoltă încetinirea creşterii scheletice şi a dentiţiei, calcifierea ligamentelor şi a tendoanelor. În plus, excesul de fluor produce alterarea rinichilor, ficatului, inimii, glandelor endocrine şi a sistemului nervos. În concentraţii mari, pot surveni chiar intoxicaţii fatale.

Luând în consideraţie beneficiile aduse de acest mineral, dar şi consecinţele supradozării (care se pot obţine foarte uşor), se recomandă ca, în special, în cazul urmăririi profilaxiei cariei dentare, să se urmeze cu stricteţe prescripţiile medicale.

Cuprul şi sinteza hemoglobinei

Cuprul este un oligoelement esenţial, răspândit în majoritatea ţesuturilor din organism. Se estimează că în corpul unui adult se găsesc 100-150 mg de cupru. Concentraţiile cele mai mari sunt în ficat, creier, inimă, rinichi şi păr, iar cele mai mici în oase, muşchi şi glandele endocrine. Principalul depozit de cupru se găseşte în ficat. Necesarul zilnic pentru adult este de 2,5 mg, iar pentru copii de 0,05 mg Cu/kg-corp.

Importanţa biologică a cuprului este deosebită. În primul rând, el participă la procesul de formare a globulelor roşii (hematiilor) şi a încărcării acestora cu hemoglobină. Cuprul înlesneşte absorbţia intestinală a fierului şi accelerează eliberarea sa din ficat, facilitând astfel furnizarea acestuia pentru producerea de hemoglobină. Un alt efect biologic al cuprului este rolul său în menţinerea integrităţii pereţilor vasculari. Alte efecte importante determinate de acest mineral: pigmentarea părului, procesul de osificare, procesul de creştere, menţinerea integrităţii funcţionale a inimii, rezistenţa organismului la infecţii etc.

Sursele nutritive cele mai bogate în cupru sunt: viscerele (ficat, rinichi), moluştele, crustaceele, nucile, strugurii, legumele uscate şi frunzele legumelor verzi. Se pare că proporţia de cupru din plante este direct dependentă de concentraţia acestui mineral în sol. Din păcate, rafinarea cerealelor scade mult din conţinutul acestuia.

Carenţa cuprului apare prin alimentaţie exclusivă şi prelungită cu lapte de vacă sau în cazul alimentaţiei artificiale, când se foloseşte doar glucoză în perfuzie. Bolnavii sunt astenici, cu dificultăţi de acomodare a respiraţiei la efort şi ulceraţii la nivelul pielii. Un alt semn distinctiv al deficitului de cupru, în special la copii, este anemia (lipsa fierului în hemoglobină, la fixarea căruia participă cuprul).

Excesul de cupru este rar întâlnit, deoarece în condiţii fiziologice normale el se absoarbe şi se depozitează în cantităţi mici. Totuşi, la persoanele care lucrează în mine sau la prelucrarea mineralului, se pot întâlni manifestări ale intoxicaţiei cuprice. În consecinţă, pacienţii prezintă colici abdominale, senzaţie de greaţă, diaree, vomă, alterarea stării generale, anemie, astenie marcată.

Aşadar, importanţa cuprului în organismul uman este foarte mare. În primul rând, cuprul favorizează utilizarea fierului, crescând astfel cantitatea de hemoglobină sintetizată. În al doilea rând, asocierea cu vitamina C sporeşte capacitatea de auto-apărare prin stimularea formării anticorpilor, dar, din păcate, o degradează pe cea din urmă, astfel încât, pentru atingerea efectului scontat, sunt necesare doze mari de vitamina C.

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.

Adaptare după: www.nutripedia.ro & Viorel T. Mogoş, Sănătatea şi substanţele minerale, Editura Albatros, Bucureşti, 1991, 190 pag.

  • Din aceeaşi categorie:

Universul mineralelor: iodul și clorul – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-iodul-si-clorul/

Universul mineralelor: fierul și sulful – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-fierul-si-sulful/

Universul mineralelor: magneziul și seleniul – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-magneziul-si-seleniul/

Universul mineralelor: calciul și fosforul – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-calciul-si-fosforul/

Universul mineralelor: sodiul și potasiul – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-sodiul-si-potasiul/