Generalități

Infecțiile tractului genital inferior sunt unul dintre principalele motive pentru care femeile solicită consultația ginecologică.

Vaginoza bacteriană, vulvovaginita candidozică și vaginita determinată de Trichomonas vaginalis sunt responsabile pentru mai mult de 90% din toate infecțiile vaginale.

Se estimează că 75% dintre femei vor suferi cel puțin un episod simptomatic de candidoză vaginală în timpul vieții și 6-9% vor suferi de candidoză vulvovaginală recurentă cronică, cu cel puțin patru episoade pe an. Vaginoza bacteriană este cea mai frecventă cauză a eliminărilor vaginale printre femeile de vârstă fertilă și reprezintă aproximativ 40-50% din toate cazurile.

Printre diagnosticul de vaginită mixtă, diagnosticul reflectat cel mai frecvent este co-infecția  fungică + bacteriană, deși co-infecția Trichomonas vaginalis cu bacterii anaerobe (Gardnerella vaginalis) este raportată în 60-80% cazuri.

În vaginita mixtă, care se datorează prezenței simultane a cel puțin doi agenți patogeni vaginali, ambii contribuie la o disbioză vaginală și, prin urmare, la simptome și manifestări ale vaginitei. În vaginita mixtă, ambii agenți patogeni necesită terapie specifică pentru eradicarea completă a manifestărilor concomitente, ceea ce complică abordarea terapeutică.

Există o varietate de metode de diagnostic diferențial pentru infecțiile vaginale și succesul tratamentului depinde adesea de diagnosticul corect; cu toate acestea, un procent mare de pacienți sunt tratați fără efectuarea de teste suplimentare. Sub influența factorilor cum ar fi presiunea timpului, simptomatica acută deranjantă pentru pacient, absența unui diagnostic cert, se explică de ce ginecologii optează pentru formulări combinate cu acțiune topică, cu spectru larg de acțiune, care asigură eradicarea principalilor agenți patogeni în infecțiile vaginale.

De ce Mixovul?

Noul produs din portofoliul Bilim Pharmaceuticals – MIXOVUL – este o opțiune potrivită pentru tratamentul celor mai frecvente infecții vaginale, chiar și atunci când nu este stabilit un diagnostic cert. Cu acest scop, combinația dintre metronidazol 750 mg, miconazol 200 mg și lidocaina 100 mg asigură multiple efecte: antifungic, antibacterian, antiprotozoic și analgezic local.

Combinația dintre metronidazol și miconazol în dozele mari aduce multiple avantaje, mai cu seamă în eradicarea completă a agenților patogeni de origine fungică, bacteriană și protozoică, soluționând atât infecțiile monocauzale, cât și cele mixte.

Un rol important în ameliorarea simptomatică îl poartă conținutul de lidocaină, care produce un efect anestezic local imediat prin blocarea canalelor de sodiu. În acest sens, se asigură ameliorarea rapidă a celor mai deranjante simptome, cum ar fi durerea, senzația de arsură și iritație vulvovaginală.

Indicații

Ținând cont de spectrul de acțiune și dozele forte ale metronidazolului și miconazolului, Mixovul poate fi indicat în:

  • Vulvovaginitele fungice, cauzate de multiplicarea Candida albicans, dar și C. glabrata, C. tropicalis
  • Vaginozele bacteriene, cauzate de bacteria anaerobă Gardnerela vaginalis, dar și alte specii anaerobe, cum ar fi Prevotella, Streptococii anaerobi
  • Vaginitele determinate de Trichomonas vaginalis
  • Vaginitele mixte, în care prevalează 2 sau mai mulți agenți patogeni.

Posologie

Posologia Mixovul are și ea un rol important în complianța înaltă a pacientelor la tratament.

Astfel, administrarea o singură dată în zi, timp de doar 7 zile este o opțiune de tratament preferată de paciente, întrucât pacientele pot continua activitățile într-un regim obișnuit.

Doar în cazuri recurente, sau în cazul rezistenţei la alte tratamente, se recomandă administrarea timp de până la 14 zile.

Totodată, Mixovul poate fi administrat în trimestrul 2 și 3 de sarcină, datorită absorbției sistemice nesemnificative.

Puterea produsului Mixovul constă în:

  • Combinație unicală din 3 molecule cu multiple efecte: antifungic, antibacterian, antiprotozoic și anestezic local
  • Prezența lidocainei care ameliorează imediat senzația de arsură, durere și iritație vaginală
  • Numărul de 7 ovule suficient pentru o cură de tratament, cu administrare unică în zi.

Pentru mai multe detalii, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. În Republica Moldova, produsele Bilim Pharmaceuticals pot fi achiziționate în toate lanțurile de farmacii.