Igiena intimă reprezintă o serie de măsuri preventive menite să protejeze sănătătea uro-genitală.

Atunci când vorbim despre utilizarea unui produs pentru igiena intimă, trebuie luate în calcul următoarele cerințe: respectarea hidratării intime naturale; respectarea ecosistemului vulvo-vaginal (a pH-ului), fără distrugerea lactobacililor; confortul zilnic; îmbunătățirea simptomelor în caz de iritații, uscăciune vaginală, alte stări non-patogene.

Desigur, există variații ale pH-ului uro-genital. Astfel, în funcție de vârstă avem: la fetițe – 6-8; la pubertate – 4,5; în perioada reproductivă – 3,8-4,5; în timpul  menstruației – 4,5-5,4.

Reglarea pH-ul vaginal este un proces complex, care se realizează prin bacilii Döderlein, supranumiți și lactobacili sau “sanitarii vaginului”. Lactobacilii produc acid lactic în urma metabolizării glicogenului stocat în celulele mucoasei vaginale, cantitatea de glicogen stocat fiind influențată de estrogeni. Acidul lactic menține pH-ul vaginal, iar aciditatea are rol bacteriostatic.

Așadar, cel mai important rol în ecosistemul vaginal îl îndeplinesc lactobacilii. Aceștia secretă peroxid de hidrogen cu proprietăți antivirale și antibacteriene. De asemenea, formează o peliculă / un film protector, prevenind astfel implantarea, colonizarea și multiplicarea potențialilor agenți patogeni.

Din păcate, în anumite circumstanțe, pH-ul vaginal poate să se modifice. Cele mai importante cauze care determină acest lucru sunt: contracepția orala îndelungată, terapia hormonală, antibioterapia, tratamentele cu corticosteroizi și imunosupresoare, relațiile sexuale, fumatul, igiena precară sau prea frecventă, diafragmele intrauterine etc.

Pentru igiena intimă zilnică, se recomandă produse cu un pH între 4,5-9,0. Pentru femeile cu candidoze uro-genitale recurente, sunt binevenite produsele cu un pH neutru până la ușor alcalin.

Există, indiscutabil, și alte criterii importante, care, pe lângă pH, trebuie luate în calcul. Iată câteva dintre ele: o formulă fără săpun, cu agenți grași și de hidratare care nu afectează stratul protector hidrolipidic și lubrifierea naturală a zonei genitale; un produs fără agenți antiseptici, ce nu afectează lactobacilii, esențiali pentru echilibrul vaginal; un produs cu proprietăți calmante și hidratante care ameliorează pruritul (mâncărimea) sau iritația; posibilitatea de a fi folosit zilnic, fără intoleranță; senzația de confort asigurata de produs în timpul și după folosire (ușor de aplicat, senzație de prospețime și curățenie).

Printre cauzele cele mai frecvente ale perturbării echilibrului florei uro-genitale putem menționa dușurile vaginale. Unele femei, în goana după o curăţenie urogenitală ideală, fac băi frecvente, de multe ori cu săpunuri şi geluri alcaline. Din păcate, acestea se soldează cu spălarea / înlăturarea florei normale a vaginului, iar în consecinţă instalarea unui teren favorabil dezvoltării germenilor patogeni. O mucoasă iritată devine vulnerabilă la microbi, protozoare, virusuri.

O altă cauză, cu impact major asupra microbiomei vaginale, îl constituie infecțiile uro-genitale. Conţinutul vaginal normal cuprinde o floră patogenă – circa 5-15 specii (într-o cantitate mică) şi Candida albicans (saprofită). În anumite circumstanțe, acestea se multiplică în exces, devenind patogene. Uneori, de asemenea, se pot asocia și alți germeni patogeni: gonococi, trihomonade, hlamidii, micoplasme etc.

În ultimii ani, se vorbește frecvent despre utilizarea nejustificată a produselor pe bază de iod în igiena intimă, care, de asemenea, pot avea un impact nefast asupra ecosistemului uro-genital. Iată ce spune la acest capitol Rebecca Brotman, Profesor la University of Maryland School of Medicine: Utilizarea, în spălăturile vaginale, a agentului bactericid iod-povidonă a condus la schimbări dramatice, rapide, cu efecte îndelungate asupra microflorei, ceea ce a permis o supracreștere a organismelor patogene, cu rate superioare speciilor de lactobacili.Din fericire, soluția pentru protecția naturală, zi de zi, a igienei intime este astăzi la dispoziția tuturor reprezentantelor sexului frumos. Astfel, lider incontestabil în igiena intimă a femeilor și fetițelor a devenit, în ultimii ani, gama produselor Saforelle, Franța.

De ce anume Saforelle? Iată argumentele noastre: nu modifică pH-ul cutanat și vulvo-vaginal; nu modifică numărul de lactobacili de la nivelul florei vaginale; nu favorizează multiplicarea agenților patogeni responsabili de diverse vulvo-vaginite specifice sau nespecifice; acțiune remarcabilă de diminuare a simptomelor de prurit și eritem; calmează pielea sensibilă și iritată, din zona perigenitală, inclusiv după epilare; nivel excelent de toleranță, fără săpun, fără parabeni, fără fenoxietanol; cu ulei de lavandă și agenți tensioactivi; cu extract de brusture, care este recunoscut pentru proprietățile sale calmante și hidratante; cu alantoină cu efect reparator/regenerator; testat ginecologic – perfect pentru curățarea vaginului și hidratarea vulvei; în caz de infecții intercurente, poate fi asociat tratamentului de baza cu antibiotice, antivirale, antifungice etc.; conține substanțe capabile să unească 2 medii cu polaritate opusă (ulei și apă).

Există mai multe forme de prezentare. La moment, în Republica Moldova sunt înregistrate următoarele două: Saforelle gel intim (250 ml și 100 ml) și Saforelle crema calmantă (50 ml).

Pentru mai multe detalii, adresați-vă medicului sau farmacistului. În țara noastră, produsele gamei Saforelle pot fi achiziționate în toate farmaciile publice.