Curiozități: omul în istorie – artă și credință

Reprezentările zoomorfe (mamuţi, bizoni etc.) au fost, probabil, primele creaţii artistice ale omului preistoric. Drept confirmare pot servi, spre exemplu, picturile murale din grotele Lascaux (Franţa) şi Altamira (Spania). În fond, aceste picturi corespund preocupării de bază a vremurilor de atunci, vânatul animalelor sălbatice fiind sursa principală de existenţă, de supravieţuire (Cultul Vânătorii).

În timp, creaţiile zoomorfe au fost înlocuite cu cele antropomorfe – mini-sculpturi din piatră, os şi calcar. Multe dintre ele erau nuduri de femei – Venus din Willendorf, Venus din Lespugue etc. Trăsăturile voluptoase simbolizează fertilitatea – calitate esenţială pentru continuitatea tribului (Cultul Fertilităţii).

Este adevărat, mai târziu, creaţiile respective au cedat poziţiile în faţa operelor de artă cu caracter erotic – Venus din Milo, Venus din Knidos etc. Din aceste considerente, se spune că epoca de decadenţă a lumii antice a început din momentul în care cultul sacru al fertilităţii (după unii) / fecundităţii (după alţii) a fost înlocuit prin cel adus senzualităţii (Cultul Erotismului).

În ultima perioadă preistorică, alături de arta murală şi statuetele din piatră / os / calcar, apar sculpturile din cupru, bronz şi fier. De un interes sporit se bucură creaţiile artistice dedicate Soarelui– zeul suprem dătător de viaţă, numit Helios la greci, Sol – la romani, Utu – la sumerieni, Ra – la egipteni (Cultul Soarelui).

Cea mai veche reprezentare a Soarelui, găsită în Europa, este Carul Soarelui din Trundholm (Danemarca). Este vorba despre o sculptură din bronz descoperită, în anul 1902, de către un ţăran şi păstrată astăzi la Muzeul Naţional din Copenhaga.

La creştini, Cultul Soarelui s-a suprapus, la un moment dat, cu sărbătoarea Crăciunului. Deoarece în biblie nu exista nicio menţiune privitor la naşterea lui Iisus Hristos, iar Cultul Soarelui era profund înrădăcinat în conştiinţa maselor, Papa Liberius a decis, în anul 354 d. Hr., să suprapună strategic peste ziua solstiţiului de iarnă, respectiv ziua Soarelui invincibil, naşterea lui Hristos, adică Crăciunul.

Aşadar, de la fresce – la sculpturi, de la piatră, os şi calcar – la cupru, bronz şi fier, de la politeism – la monoteism, astfel au evoluat artele vizuale, respectiv credinţa omului de-a lungul mileniilor.

Bogată şi zbuciumată, nemiloasă şi controversată, istoria ascunde încă numeroase mistere. Vom reuşi oare, în viitor, să le descifrăm? În goana după schimbare, după confort şi strălucire, oamenii sunt ispitiţi de păcate. Vom avea oare suficientă înţelepciune să le evităm? Cât nu-i târziu. Cât n-am alunecat într-o nouă decadenţă.

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.