Iodul și funcţia tiroidei

Iodul este un element mineral esenţial pentru buna desfăşurare a activităţii organismului uman. La adult, concentraţia sa totală este de aproximativ 25 mg, ceea ce reprezintă aproape 0,0004% din greutatea corporală. Aproape 30% din iod se găseşte în glanda tiroidă (1 mg / 100 g ţesut). În jur de 0,4 mg iod / 100 g ţesut se află în rinichi şi 0,12 mg / 100 g ţesut – în ficat. Cel mai important rol al iodului în organism este de a ajuta la dezvoltarea şi buna funcţionare a glandei tiroide. Prin intermediul hormonilor secretaţi de ea, acest mineral participă la stimularea reacţiilor metabolice, la producerea de energie, la promovarea creşterii, la adaptarea eficientă a sistemului nervos la solicitările mediului ambiant etc.

Necesarul de iod pentru un adult este în jur de 150 mg/zi. Cele mai bogate surse alimentare de iod sunt plantele marine (algele) şi peştele (în special peştele alb). De asemenea, cantităţi importante de iod se găsesc în fructele oleaginoase (migdale, fistic, nuci caju) şi ciuperci (cultivate pe soluri care conţin iod). Într-o măsură mai mică contează iodul inhalat prin intermediul curei heliomarine, dar şi cel absorbit prin piele în timpul băilor cu ape minerale. S-a demonstrat, spre exemplu, că după asemenea băi se produce o ameliorare a circulaţiei periferice, respectiv o scădere uşoară a tensiunii arteriale.

Deficitul de iod în organismul uman este întâlnit relativ frecvent. Acesta apare, în multe regiuni ale globului, din cauza insuficienţei iodului în sol şi, drept urmare, în plante şi apă. Mult mai rar, deficitul apare prin consumul în cantităţi mari şi în stare crudă a unor alimente (de pildă, varza, conopida şi napul) care conţin compuşi chimici ce se opun biosintezei de hormoni tiroidieni. Cea mai cunoscută manifestare a carenţei de iod se numeşte hipotiroidie şi poate fi recunoscută după următoarele semne: lipsa poftei de mâncare, constipaţie, diskinezie biliară, scăderea forţei musculare, vorbire lentă, piele palidă, păr fragil, mărirea în volum a limbii, voce îngroşată etc.

Situaţia inversă, excesul de iod în organism, se întâlneşte mai rar. Acesta apare din cauza unui aport exagerat în raţia alimentară sau în cazul administrării medicamentoase a iodului în cantităţi prea mari. De asemenea, excesul poate apărea în mediul industrial, prin inhalarea vaporilor de iod. Semne clinice sugestive: tusă, senzaţie de lipsă de aer, lăcrimarea şi congestionarea ochilor, palpitaţii, nervozitate etc.

Combaterea deficienţei sau surplusului de iod prevede înlăturarea cauzelor favorizante, respectiv asigurarea unei diete echilibrate. Dacă apa şi solul sunt sărace în acest mineral, se recomandă folosirea în alimentaţie a sării iodate. În funcţie de circumstanţe, se recomandă şi administrarea unor medicamente. Spre exemplu, în caz de hipotiroidie se indică substituenţi ai glandei tiroide (L-Thyroxin), iar în caz de hipertiroidism – antitiroidiene de sinteză (carbimazol, thyrozol), iod radioactiv etc.

Clorul și secreţia gastrică

Clorul este un mineral care se află în organism sub formă de cloruri de sodiu şi de potasiu. La adulţi, cantitatea sa este de 85 g cloruri, ceea ce reprezintă aproximativ 0,15% din greutatea corporală. Aproape 2/3 din aceasta se găseşte în spaţiul extracelular. Referitor la clorul intracelular, cea mai mare parte se află în structura oaselor şi nu participă la schimbările de clor cu alte ţesuturi. Clorul este un element esenţial pentru asigurarea secreţiei gastrice, deoarece intră în compoziţia acidului clorhidric – acid care iniţiază degradarea alimentelor şi activează o serie de enzime, care completează actul de digestie la nivelul stomacului. De asemenea, clorul are un efect depurativ asupra ficatului. În plus, alături de sodiu, intervine în buna desfăşurare a activităţii contractile a muşchilor în timpul eforturilor fizice, respectiv în refacerea potenţialului de efort în perioadele de odihnă.

Sursele principale de clor sunt produsele alimentare, apele minerale clorurate şi sarea de bucătărie. Apreciat în clorură de sodiu, aportul zilnic normal este de 3-8 g. Cantităţile mai mari de 14-28 g/zi sunt dăunătoare. De asemenea, aporturile insuficiente de sare sunt considerate periculoase, întrucât pot conduce la o deficienţă marcată de clor şi de sodiu.

Deficitul de clor se întâlneşte în transpiraţii excesive, vome, alimentaţie artificială prelungită (spre exemplu, perfuzii exclusive cu glucoză) etc. Bolnavii acuză astenie marcată, cefalee, lipsa poftei de mâncare, greaţă, greutate la deplasare (din cauza contracţiilor musculare), iar în cazuri mai severe – căderea părului şi chiar a dinţilor. Excesul de clor este rar. Se întâlneşte în mediul profesional, atunci când cantităţi crescute de clor intră în contact cu organismul uman (spre exemplu, una dintre consecinţele intoxicaţiei cu acest mineral este acneea iatrogenă la clor).

Combaterea deficienţei sau surplusului de clor prevede înlăturarea cauzelor favorizante, respectiv asigurarea unei diete echilibrate. În funcţie de circumstanţe, se recomandă şi administrarea unor medicamente. Spre exemplu, în caz de insuficienţă se indică perfuzii cu ser fiziologic (soluţie NaCl 0,9%), iar în caz de intoxicaţie – scoaterea bolnavului din mediul toxic, administrarea oxigenului pe mască timp de câteva ore.

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.

Adaptare după: www.nutripedia.ro & Viorel T. Mogoş, Sănătatea şi substanţele minerale, Editura Albatros, Bucureşti, 1991, 190 pag.

  • Din aceeaşi categorie:

Universul mineralelor: fierul și sulful – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-fierul-si-sulful/

Universul mineralelor: magneziul și seleniul – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-magneziul-si-seleniul/

Universul mineralelor: calciul și fosforul – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-calciul-si-fosforul/

Universul mineralelor: sodiul și potasiul – http://e-dermatologie.md/universul-mineralelor-sodiul-si-potasiul/