În urma unui naufragiu, s-au salvat de la înec doar doi pasageri. Amândoi au ajuns înot pe o insulă pustie. Văzându-se atât de izolaţi, s-au gândit că cel mai rău lucru este să-şi piardă speranţa. Au început să se roage, dar ca să-şi dea seama care dintre rugăciuni este ascultată de Dumnezeu şi-au împărţit teritoriul şi fiecare se ruga în parcela lui.

La început au cerut mâncare. A doua zi, unul dintre ei a găsit în partea lui de insulă un smochin plin cu fructe şi şi-a potolit foamea. În partea cealaltă, nu se întâmpla nimic. După o săptămână, omul căruia-i fusese ascultată prima rugăciune ceru haine şi nişte scule cu care să-şi încropească un adăpost. Găsi a doua zi pe plajă o ladă în care se aflau lucrurile pe care le ceruse în rugăciune.

Încurajat, omul ceru insistent să apară un vas cu care să se salveze. A doua zi, un vapor ancoră lângă insulă şi o barcă trase la ţărm. Omul fericit se pregătea să se urce în barcă. Atunci un glas de sus l-a întrebat: ”- De ce îţi părăseşti tovarăşul pe insulă? – Pentru că nu merită să fie ajutat din moment ce rugăciunile sale nu au fost niciodată ascultate, răspunse omul. – Greşeşti! i-a răspuns glasul din cer. El nu a cerut decât un singur lucru. Ca toate dorinţele tale să fie îndeplinite!”

Adaptare după Remus Rădulescu

Sursa: https://www.romania-actualitati.ro

  • Din aceeaşi categorie:

Lecție de viață: despre altruism – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-altruism/

Lecție de viață: despre imperfecțiuni – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-imperfectiuni/

  • Alte sugestii pentru lectură:

Gânduri care ne pun pe ganduri – https://e-dermatologie.md/?s=ganduri+care+ne+pun+pe+ganduri

Percepții și reflecții – https://e-dermatologie.md/?s=percep%C8%9Bii+%C8%99i+reflec%C8%9Bii

Curiozități din lumea medicală și nu numai – https://e-dermatologie.md/?s=curiozit%C4%83%C8%9Bi