Percepții și reflecții: despre tămăduire

Chiar dacă nu am aptitudini vocale, îmi place să ascult muzică. Evident, muzică bună, de calitate, inclusiv instrumentală. Când ascult o melodie frumoasă, plăcută sufletului, mă copleşesc emoţiile, iar gândurile se transformă automat într-un dispozitiv invizibil, capabil să traducă notele muzicale în cuvinte. Pentru că în împărăţia acestora mă simt cel mai bine.

Este un fenomen miraculos să simţi, să trăieşti, să participi la această metamorfoză: notele muzicale pierd treptat însușirea zborului, precipitându-se timide şi ascultătoare în cuvinte scrise sau rostite. Acest cocktail, această poţiune magică capătă noi puteri, noi proprietăţi dacă este transmisă mai departe, altor persoane. Când nu se întâmplă acest lucru, cuvintele își pierd farmecul, degradează și mor.

Cu cât muzica este mai sublimă, cu atât cuvintele sunt mai tămăduitoare – mamă, tată, frate, credinţă, speranţă, iubire, lacrimă, dor, iertare etc. Iar asemenea cuvinte nu trebuie să moară niciodată. Dacă, totuşi, dintr-o eroare existenţială, se va întâmpla vreodată acest lucru, următorii pe cale de dispariţie vom fi noi, oamenii. Şi atunci nicio melodie nu va mai fi în stare să ne salveze.

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.