Alopecie androgenica

Boris Nedelciuc

Clinica Dermatologie, USMF “Nicolae Testemiţeanu”, Chişinău, Republica Moldova

Alopecia seboreică

  • Generalități

Un atribut important al frumuseţii este părul. Prin volum, culoare, calitate, strălucire şi coafură omul modern încearcă să-l înnobileze, să-l sincronizeze cât mai reuşit cu celelalte trăsături ale frumuseţii. Părul a fost şi constituie una din podoabele naturale cele mai preţioase, iată de ce este normal să ne îngrijorăm atunci când începem să-l pierdem.

  • Epidemiologie

Cea mai frecventă pierdere de păr este alopecia seboreică, supranumită şi alopecie androgenică (AA). Ea constituie 95% din alopecii. Se întâlneşte predominant la bărbaţi, dar poate afecta şi femeile. Debutul se produce în jurul vârstei de 20-22 ani, uneori mai devreme.

  • Etiopatogenie

Factorii determinanţi sunt genetici şi hormonali. Caracterul familial, reprezentat prin terenul seboreic moştenit, este cunoscut de mult timp. Modalitatea de transmitere este autosomal-dominantă, cu o penetranţă variabilă. Intervenţia factorului genetic este confirmată de numeroase cercetări. Mai mulţi autori au dovedit prin pedigree-urile studiate o hiperactivitate importantă a axului cortico-hipofizo-gonadotrop, expresia acestei hiperactivităţi fiind surplusul de androgeni.

Aşadar, factorul endocrin este esenţial în lanţul / cascada de verigi etiopatogenice. Dar iată care sunt principalele etape în metabolismul hormonilor androgeni:

  1. Producţia glandulară: a) Testicul. Sinteza testosteronului se desfăşoară la nivelul celulelor interstiţiale Leydig (95%) şi Sertoli (5%). Prin scindarea catenei laterale de colesterol se formează pregnenolonul a cărui transformare în testosteron se produce pe 2 căi diferite în dependenţă de ordinea în care acţionează 17-alfa-hidroxilaza şi 3-beta-hidroxisteroid-dehidrogenaza; b) Corticosuprarenală. La acest nivel, secreţia androgenilor este limitată şi constă în DHEA (dihidroepiandrosteron), androstendion şi testosteron, concentraţia acestora fiind în concordanţă directă cu activitatea 17-alfa-hidroxilazei şi 17, 20-desmolazei; c) Ovar. Sinteza androgenilor, în special androstendion, are loc în celulele tecale ale foliculilor ovarieni sub acţiunea LH. Convertirea lor în estrogeni la nivelul celulelor granuloase se produce sub acţiunea FSH. În cursul transferului androgenilor din celulele tecale în cele granuloase o mică parte a acestora ajunge în circulaţia sistemică.
  2. Producţia extraglandulară. Conversia androgenilor cu acţiune slabă (DHEA, androstendion) în forme cu activitate androgenică puternică (testosteron şi DHT) în organele ţintă (piele, foliculul pilos, glanda sebacee).
  3. Transportul. Transportul androgenilor se face sub 3 forme: a) liber; b) legat de albumină; c) legat de globulină / SHBG (Sex Hormon Binding Globulin) – factor important pentru metabolismul androgenic, deoarece acţionează ca un “burete” pentru testosteronul circulant, limitându-i concentraţia.
  4. Metabolismul la nivelul celulei ţintă şi răspunsul celulei ţintă la androgeni. Androgenii biodisponibili din circulaţie intră în celula ţintă prin difuziune pasivă. După întrarea în celula ţintă androgenii slabi se convertesc în citoplasmă în androgeni mai puternici. Aceşti hormoni se leagă de receptorul mobil androgenic şi trec în nucleu sub forma unui complex DHT-receptor. În continuare se leagă de o non-histonă, deblocând catena ADN şi permiţând ARN polimerazei să acţioneze şi să formeze ARN mesager cu iniţierea sintezei proteice. Aceste mecanisme explică efectul hormonilor androgeni asupra ţesuturilor manifestat prin creşterea metabolismului şi hipertrofie.

Totodată, creşterea hormonilor androgeni poate fi determinată de multiple alte cauze:

  1. Tumori ectopice androgen-secretante: a) tumori ovariene (arenoblastomul); b) tumori suprarenale (adenoame sau carcinoame corticale); c) tumori hipofizare (nu produc androgeni direct, ci prin eliberare excesivă de ACTH).
  2. Hiperplazie suprarenală congenitală cu debut tardiv. Boală cauzată de unul sau mai multe deficite enzimatice (21-hidroxilază, 11-beta-hidroxilază, 3-beta-hidroxi-steroid-dehidrogenază) care alterează producţia de cortizol. Se creează un blocaj enzimatic cu hiperproducţie de produşi intermediari ce converg spre DHEA şi androstendion.
  3. Sindromul ovarelor polichistice (sindromul Stein-Leventhal). Disfuncţie ovariană non-tumorală cu hipersecreţie de androgeni (LH dependentă) de către celulele tecale şi stromale hiperplazice. Simptomatologie: anovulaţie, infertilitate, hirsutism, alopecie, obezitate, ovare polichistice bilaterale.
  4. Alterarea transportului androgenilor. Creşterea sau descreşterea nivelului SHBG, globulină care leagă hormonii sexuali. Poate fi primară sau secundară altor afecţiuni glandulare.
  5. Hiperandrogenism, rezistenţă la insulină şi acantosis nigricans (Sindromul HAIR-AN). Unii autori au conchis asupra faptului că hiperinsulinemia secundară insulino-rezistenţei se asociază cu hiperandrogenism. Hiperinsulinemia stimulează funcţia ovariană prin receptorii pentru insulină şi IGF (Insulin-Growth Factor).
  6. Activitatea crescută a celulelor ţintă: a) prin activitate enzimatică crescută; b) prin activitate crescută a receptorilor hormonali intracelulari.
  7. Hiperandrogenismul etnic sau familial. Există grupuri etnice, respectiv familii, mai ales în Europa de sud, care au expresie androgenică exagerată. Această situaţie nu exclude însă posibilitatea existenţei reale a unei afecţiuni hormonale sau de altă natură.
  • Tabloul clinic

Fazele care preced AA sunt în majoritatea cazurilor o seboree importantă, un pityriasis steatoid sau eczematidele seboreice. Tegumentul este de obicei neted, întins şi lucios. Firele de păr se smulg uşor. În locul firului normal creşte un păr subţire, decolorat, de tip “vellus”, iar după o perioadă dispare şi acesta.

La bărbaţi, calviţia debutează simetric în zonele fronto-parietale, la marginea regiunii piloase, pătrunzând în unghi ascuţit spre vertex (imaginea ataşată mai sus). Păstrarea pentru o perioadă a pilozităţii din regiunea centro-frontală conferă lizierei de la acest nivel un aspect de “W”. Alteori, alopecia androgenică debutează în vertex, extinzându-se excentric sub forma unui placard oval cu diametrul de la 5 până la 10 cm. Mult mai rar, alopecia androgenica poate avea din start un caracter difuz. Uneori pe parcursul a numai 5-6 ani se instalează o importantă alopecie neinflamatorie şi ireversibilă, aşa zisa calviţie precoce sau alopecie hipocratică.

Nu există un cadru clinic unanim acceptat, mai mulţi autori abordând problema în mod diferit. Astfel, una dintre cele mai cunoscute clasificări este cea a lui Hamilton, care distinge 8 tipuri de alopecie seboreică / androgenică:

Tipul I – reducerea discretă a firelor din regiunea temporală.

Tipul II – accentuarea golfurilor bitemporale.

Tipul III – căderea părului la marginile scalpului, retracţia liniei de implantare fronto-temporale cu 2-3 cm.

Tipul IV – căderea părului bitemporal şi uneori medio-frontal, alopecia vertexului.

Tipul V – căderea fronto-temporală şi la nivelul vertexului cu tendinţă la confluare.

Tipul VI – confluarea celor două alopecii, fronto-temporală şi a vertexului.

Tipul VII – extinderea ariei alopecice fronto-parietale.

Tipul VIII – extinderea alopeciei, părul păstrându-se doar sub forma unei liziere / benzi temporo-occipitale.

La femei, debutul alopeciei este mai tardiv. Clinic se manifestă printr-un efluviu telogenic difuz sau o rarefacţie mai accentuată în vertex, linia de implantare frontală menţinându-se. Pentru o mai bună interpretare atât teoretică, cât şi practică au fost separate 2 tipuri mari de alopecie androgenică la femei:

Tipul I – Alopecie androgenică neînsoţită de modificări endocrine patente. Apare după vârsta de 25 ani şi se accentuează după menopauză. În ansamblu, alopecia este de tip difuz.  În context, Ludwig descrie 3 grade de alopecie androgenică: Gradul 1 – alopecie frontală; Gradul 2 – alopecie fronto-parietală; Gradul 3 – alopecie fronto-parieto-occipitală.

Tipul II – Alopecie androgenică asociată cu modificări endocrine. Este o alopecie francă şi severă de tip masculin care se dezvoltă la femei cu sindrom de virilizare foarte accentuat (alopecie, acnee, hirsutism, amenoree primară sau secundară, libidou crescut, creşterea masei musculare, îngroşarea vocii, diminuarea ţesutului mamar, hipertrofia clitorisului, infertilitate).

  • Diagnosticul pozitiv

Deşi diagnosticul clinic al AA nu comportă dificultăţi, nu constituie o problemă pentru medicul dermatolog, uneori se impun totuşi unele investigaţii paraclinice, destinate atât unei mai corecte descifrări etiopatogenice, cât mai ales unei orientări terapeutice eficiente. De un real folos sunt:

  1. Trichograma. Firele recoltate (cel puţin 50) sunt tăiate la 2 cm deasupra rădăcinii, se depun între lamă şi lamelă după acoperirea lor cu soluţie de ser fiziologic şi se examinează în microscopie optică, cu obiectivul 10. Particularităţi: scăderea numărului foliculilor în anagen şi creşterea celor aflaţi în telogen. Raportul normal anagen / catagen / telogen este 85 / 1 / 14. În alopecia androgenică acest raport poate ajunge până la 65 / 2 / 33, după 60-65 ani constatându-se doar 40-45% fire de păr în anagen.
  2. Examenul histopatologic. În fazele precoce are loc o degenerescenţă bazofilă focală în 1/3 inferioară a tecii foliculilor aflaţi în anagen. Ulterior apare un infiltrat limfo-histiocitar perifolicular, foliculii piloşi fiind mici şi imaturi, cu localizare superioară a bulbului pilos. Glandele sebacee şi sudoripare nu prezintă modificări importante. Tardiv, epidermul se subţiază, iar joncţiunea dermo-epidermică se orizontalizează, atestând procesul final de atrofie.
  3. Explorările hormonale. Frecvent, pentru evaluarea funcţiei sistemului endocrin este necesară implicarea medicului endocrinolog. Se pot constata următoarele modificări: a) creşterea excreţiei de 17-ketosteroizi; b) scăderea excreţiei de fenolsteroizi (date inconstante); c) creşterea titrului androgenilor serici (date inconstante). Identificarea testosteronului liber, nelegat de SHBG, este un test mai sensibil al hiperandrogenismului decât testosteronul total, dar mai scump şi dificil de realizat tehnic, datorită concentraţiilor sale foarte mici (1-2%). De asemenea, poate fi estimată concentraţia androsteron-glucoronidului, marker important al metabolismului periferic testosteronic; d) funcţia ovariană poate fi evaluată şi prin determinarea raportului FSH / LH; e) funcţia corticosuprarenală va fi evaluată prin determinarea nivelului seric de ACTH, DHEA-S şi 17-alfa-progesteron; f) funcţia tiroidiană necesită măsurarea nivelului plasmatic de T3, T4 şi TSH; g) estimarea funcţiei axului hipotalamo-hipofizar se va realiza prin determinarea principalilor produşi de secreţie hipofizară şi în primul rând al prolactinei.
  • Tratamentul

Topic:

  1. Minoxidil soluţie 2% sau 5% în aplicări bicotidiene. Minoxidilul este un vazodilatator puternic, derivat de piperidino-pirimidină, care era utilizat iniţial, per os, în tratamentul hipertensiunii arteriale (1976). În timp, s-a observat, la pacienţii trataţi mai mult de un an, efectul advers: hipertricoza. Ulterior a fost găsită formula reuşită pentru uz topic. Astăzi minoxidilul este considerat unul dintre cele mai eficiente medicaţii. Rezultate bune şi foarte bune se obţin după minimum 6 luni de aplicaţii, dar uneori tratamentul poate dura până la 2 ani. Minoxidilul stabil, inactiv, pătrunde în piele unde în prezenţa sulfonil-transferazei este convertit în minoxidil sulfit activ. Acesta activează canalele de potasiu în celule, inducând o rată crescută de creştere a sintezei ADN la nivelul papilei dermice şi al celulelor germinative foliculare. Astfel se prelungeşte faza de creştere a foliculului pilos. Posibile reacţii adverse: eritem, descuamare, senzaţie de arsură, prurit, iar uneori hipertricoză la distanţă.
  2. Tretinoin cremă, soluţie sau gel. Celulele papilei dermice au receptori pentru acidul retinoic, acesta din urmă participând nemijlocit la toate etapele de proliferare, creştere şi diferenţiere a celulelor epiteliale. Posibile reacţii adverse: fotosensibilizare, alterarea pigmentării cutanate.
  3. Ciclosporină în soluţie uleioasă 5%, aplicată de 2 ori pe zi, timp de 6 luni, cu rezultate favorabile în 50-60% cazuri.
  4. Acid azelaic sub formă de cremă 20% are efect antiandrogenic, prin blocarea activităţii 5-alfa-reductazei, nu numai la nivelul glandei sebacee, dar şi a foliculului pilos.
  5. Piritionat de zinc şampon 1-2%. Este dovedit faptul că aceste şampoane pe lângă efectul antiseboreic şi antifungic / anti-pitirosporum au şi o puternică acţiune antiandrogenică.
  6. Tratamente combinate: soluţie cu 0,025% tretinoin şi 0,5% minoxidil (se presupune că tretinoinul creşte absorbţia minoxidilului la nivelul scalpului); ZnSO4+vitamina B6+acid azelaic (cu această combinaţie s-a obţinut, in vitro, o inhibiţie de 90% a 5-alfa-reductazei); diverse antiseboreice şi revulsive (acid salicilic 1-2%, rezorcină 2-3%, sulf 5-6%, pilocarpină 1%, tinctură capsici 8-10% etc.).
  7. Aminexil + SP 94TM – un complex molecular nou pentru fixarea rădăcinii părului şi stimularea creşterii lui.

Sistemic:

  1. Finasteridă în pastile, câte 1 mg/zi. Este contraindicat la femei şi se foloseşte cu precauţie la bărbaţii sub 40 ani. Inhibă activitatea 5-alfa-reductazei, îmbunătăţeşte morfologia foliculară în anagen.
  2. Acetat de ciproteronă cu puternică acţiune antiandrogenică, datorită blocării, prin competiţie, a receptorilor citoplasmatici ai DHT. Se administrează oral, inclusiv la femei, câte 50 mg de 2 ori/zi.
  3. Femeile mai pot beneficia şi de combinaţia “antiandrogen + estrogen”, respectiv acetat de ciproteronă 2 mg + etinilestradiol 0,035 mg, durata minimă de tratament fiind 1 an.
  4. Antiandrogeni minori: cimetidina, spironolactona, dexametazona. Vor fi administraţi cu precauţie, ţinând cont de multitudinea reacţiilor adverse.
  5. Tratamente în studiu: Ciclosporină în doză de 6 mg/kg/corp/zi, după o cură de 6 luni dă rezultate bune la 50% pacienţi; Există studii care arată o reducere a activităţii 5-alfa-reductazei la o doză de 1 mg/kg/corp/zi; Tacrolimus inhibă limfocitele T CD4+ promovând creşterea părului prin prelungirea fazei de anagen; Fenitoin utilizat în tratamentul epilepsiei, are ca reacţii adverse hipertricoza. Se pare că acţionează la nivelul terminaţiilor nervoase din jurul foliculilor piloşi; Citocrom P-450 aromataza. Femeile au de 6 ori mai mult această enzimă în jurul foliculilor piloşi decât bărbaţii. Aromataza metabolizează androgenii în estrogeni de unde şi utilitatea ei în tratamentul alopeciei androgenice; Terapia genică. Se referă la gene modificate introduse în jurul foliculilor piloşi cu ajutorul liposomilor.
  6. Chirurgical: a) Reducţia scalpului. Constă în excizia scalpului alopecic, efectuându-se debridare de 10 cm de o parte şi de alta a inciziei. Se fac mai multe şedinţe la interval de 3 luni. Există 3 tipuri de incizii: sagital, cu sensibilitatea cutanată păstrată, cu dezavantajul că cictricea centrală este greu de acoperit; în „Y”, sensibilitatea scalpului păstrată, nu lasă cicatrice centrală; în „U” (laterală), cu pierderea sensibilităţii scalpului; b) Tehnica lambourilor. Constă în înlocuirea scalpului alopecic cu scalp care are păr cu densitate normală. În context, există mai multe lambouri de transpoziţie: temporo-parieto-occipital (metoda Juri), temporo-parietal (metoda Elliott), metoda triplu romboidal şi de rotaţie, microlambouri libere; c) Transplantul de păr. Constă în redistribuirea părului existent. Se face în 4 şedinţe succesive la interval de 6 săptămâni între primele două, ulterior la 4-6 luni. Se pot folosi: autogrefe (punch grefe rotunde sau pătrate la bărbaţi, respectiv minigrefe şi microgrefe la femei), izogrefe, păr sintetic.
  • Bibliografia la autor.
  • Sursa imaginii: www.apaxmedical.com

Pentru mai multe detalii, adresaţi-vă autorului. Tel. de contact: 069204259, e-mail: boris.nedelciuc@usmf.md

La acelaşi subiect – sindromul seboreic, urmăriţi imaginile video ataşate mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=KA9clEfJaFU

https://www.youtube.com/watch?v=3PUcpbQZwGY

https://www.youtube.com/watch?v=rEkeyv80fwQ

  • Alte publicaţii din categoria articole:

Dermatoze androgen-dependente: dermatita seboreică – http://e-dermatologie.md/dermatoze-androgen-dependente-dermatita-seboreica/

Dermatoze androgen-dependente: seboreea şi acneea – http://e-dermatologie.md/dermatoze-androgen-dependente-seboreea-si-acneea/

Probe de diagnostic clinic în venerologie – http://e-dermatologie.md/probe-de-diagnostic-clinic-in-venerologie/

Probe de diagnostic clinic în dermatologie – http://e-dermatologie.md/probe-de-diagnostic-clinic-in-dermatologie/

Sindroame asociate cu boli de colagen – http://e-dermatologie.md/sindroame-asociate-cu-boli-de-colagen/

Psoriazisul și sindromul metabolic – http://e-dermatologie.md/psoriazisul-si-sindromul-metabolic/

Candidozele cutaneo-mucoase – http://e-dermatologie.md/candidozele-cutaneo-mucoase/

Radiația solară și pielea – http://e-dermatologie.md/radiatia-solara-si-pielea/