Curiozități: enigmele muntelui Ararat

Muntele Ararat, locul unde, conform Bibliei, a ajuns, după terminarea potopului, arca lui Noe, loc aflat la intersecţia mai multor popoare, mai multor culturi – armeni, turci, curzi, perşi, arabi etc., a fost şi este un simbol pentru armenii de pretutindeni – 3 milioane în ţară, 7-8 milioane în diasporă.

Chiar dacă, din 1921, face parte din teritoriul statului turc, muntele Ararat rămâne omniprezent în viaţa armenilor. Spre exemplu, imaginea acestuia este reprodusă pe stema Armeniei. Când, în 1922-1924, guvernul de la Ankara a protestat împotriva acestui fapt, ministrul sovietic de externe, Georgy Chicherin, a replicat: şi statul turc are ca stemă semiluna, iar luna nu este parte componentă a Turciei. Din 1920 şi până în 1991, Armenia a fost parte din fosta URSS.

Drept resemnare pentru istoria întortocheată, şi deseori nedreaptă, armenii au transformat mănăstirea Khor Virap (în prim planul imaginii), înălţată pe vârful unui deal singuratic, lângă graniţa cu Turcia, în cel mai vizitat loc de pelerinaj, în locul unde există un singur vis, o singură speranţă – întoarcerea acasă a “Muntelui Durerii” (în planul secund al imaginii).

Se spune că anume aici, în mănăstirea Khor Virap (ceea ce în traducere înseamnă fântâna adâncă sau groapa adâncă), la poalele muntelui Ararat, în anul 301 d.Hr., Armenia a devenit primul regat care a adoptat creștinismul ca religie de stat, cu aproximativ 10-15 ani înainte de promulgarea edictului de toleranţă creștinilor Imperiului Roman de către Galerius (mama căruia era de origine dacică) şi Constantin cel Mare.

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.