Lecție de viață: despre pedeapsă
Când cineva greşeşte, drept e să fie pedepsit. Pedeapsa, se spune, îl ajută pe vinovat să se îndrepte şi să nu mai recidiveze. Nu e întotdeauna însă aşa.
Cred că v-aţi găsit măcar odată în situaţia de a pedepsi pe cineva care v-a greşit. Şi primul impuls a fost să-i vădiţi vinovăţia, nu-i aşa, cu alte cuvinte să-l faceţi de râs în faţa celorlalţi.
E un mod de a pedepsi, însă nu foarte eficient pentru a-l şi îndrepta pe vinovat. Şi ca să fiu mai concret vă povestesc o întâmplare despre un rege care s-a dus însoţit de câţiva curteni la o bijuterie ca să comande un inel pentru soţia sa.
După ce suita a ieşit din magazin, bijutierul a venit într-un suflet şi i-a spus regelui că-i lipseşte un diamant din vitrină.
Era la locul lui înainte să primească vizita regală. Regele şi-a dat seama că bijutierul acuză pe cineva de furt.
A intrat din nou în magazin şi a cerut un vas cu multă sare. Le-a poruncit celor care-l însoţeau să introducă fiecare pumnul în vas, să-l scoată afară şi apoi să-l deschidă.
După ce toţi au executat ordinul, sarea a fost vărsată pe masă şi între bobiţele albe era şi diamantul dispărut. Regele înţelept a vrut şi a reuşit să-i dea hoţului posibilitatea să restituie piatra furată, fără să-l vădească însă şi să-l facă de ruşine.
Şi a mai reuşit cred ceva: să câştige fidelitatea şi recunoştinţa unui supus, fie el şi hoţ.
Adaptare după Remus Rădulescu
Sursa: https://www.romania-actualitati.ro
- Din aceeaşi categorie:
Lecție de viață: despre neîncredere – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-neincredere/
Lecție de viață: despre cooperare – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-cooperare/
Lecție de viață: despre timp – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-timp/
Lecție de viață: despre supraviețuire – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-supravietuire/
Lecție de viață: despre valoare – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-valoare/
Lecție de viață: despre alegeri – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-alegeri/
Lecție de viață: despre onestitate – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-onestitate/
Lecție de viață: despre obstacole – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-obstacole/
Lecție de viață: despre suflete – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-suflete/
Lecție de viață: despre rosturi – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-rosturi/
Lecție de viață: despre prețuri – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-preturi/
Lecție de viață: despre adaptabilitate – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-adaptabilitate/
Lecție de viață: despre încurajări – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-incurajari/
Lecție de viață: despre schimbare – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-schimbare/
Lecție de viață: despre solidaritate – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-solidaritate/
Lecție de viață: despre altruism – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-altruism/
Lecție de viață: despre imperfecțiuni – https://e-dermatologie.md/lectie-de-viata-despre-imperfectiuni/
- Alte sugestii pentru lectură:
Gânduri care ne pun pe ganduri – https://e-dermatologie.md/?s=ganduri+care+ne+pun+pe+ganduri
Percepții și reflecții – https://e-dermatologie.md/?s=percep%C8%9Bii+%C8%99i+reflec%C8%9Bii
Curiozități din lumea medicală și nu numai – https://e-dermatologie.md/?s=curiozit%C4%83%C8%9Bi


Lasă un răspuns