manastire-sf-ecaterina

Ierusalimul, leagănul celor trei mari religii monoteiste – iudaismul, creştinismul şi islamismul, a fost, de-a lungul mileniilor, devastat de numeroşi războinici – asirieni, babilonieni, perşi, greci, romani, tătari, berberi, mameluci, otomani etc. În ciuda istoriei zbuciumate, păstrătorii credinţei în Hristos au avut grijă ca tipăriturile vechi – psalmii, evangheliile, palimpsestele – să fie cât mai bine ascunse, protejate. Evident, locurile cele mai bune pentru securizarea scrierilor respective erau mănăstirile.

Una dintre ele, Mănăstirea Sfânta Ecaterina din peninsula Sinai, Egipt, are o istorie aparte. Înfiinţată în anul 527 d. Hr., de către Împăratul Iustinian cel Mare şi soţia acestuia, Teodora, mănăstirea a trecut prin numeroase încercări, inclusiv invazia islamului. Iniţial, locul era cunoscut sub numele de Mănăstirea Schimbării la Faţă sau Mănăstirea Rugului Aprins. În secolul al IX-lea, mănăstirea a fost rebotezată în Sfânta Ecaterina din Alexandria, ale cărei moaşte au fost transportate aici în chip minunat.

Adevărata celebritate, însă, lăcaşul l-a căpătat în sec. XIX. Astfel, aici, în perioada anilor 1840-1859, teologul german Constantin Tischendorf a descoperit Codex Sinaiticus – cea mai veche biblie din lume. Puţin mai târziu, în anii 1892-1896, surorile britanice Agnes şi Margaret Smith au dat peste un alt manuscris vechi – Codex Syriacus. În fine, cea de-a treia descoperire importantă aparţine americanului Charles Lang Freer, care, în anii 1906-1908, a achiziţionat, contra unei sume uriaşe de bani, un document vechi, cunoscut astăzi sub numele de Codex Washingtonianus.

Chiar dacă unele pagini, capitole din aceste manuscrise sunt obscure, controversate, motiv pentru care Biserica le consideră apocrife, descoperirea celor trei Codex-uri a deschis o filă nouă în istoriografia creştină, respectiv în arheologia biblică. Izolată în pustiu, cu un număr impresionant de cărţi antice – biblioteca este a doua, în lume, după cea a Vaticanului – Mănăstirea Sfânta Ecaterina a fost şi este unul dintre cele mai râvnite locuri de pelerinaj ortodox din lume.

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.

  • Din aceeaşi categorie:

Curiozități: paradoxurile creștinismului – http://e-dermatologie.md/curiozitati-paradoxurile-crestinismului/

Curiozități: când au apărut primele icoane? – http://e-dermatologie.md/curiozitati-cand-au-aparut-primele-icoane/

Curiozități: omul în istorie – artă și credință – http://e-dermatologie.md/curiozitati-omul-in-istorie-arta-si-credinta/