plata-dijmei

În Evul Mediu nu existau hotare, respectiv atribute ale acestora: vamă, poliţie de frontieră etc. Nici Inspectorat Fiscal nu exista. Unicul instrument funcţional de a marca teritoriul, sfera de influenţă era abilitatea domnitorului / cârmuitorului 1) de a colecta taxe şi 2) de a oferi protecţie.

Taxele erau percepute, în special, sub formă de dijmă / bunuri materiale (în imagine “The Payment of Tithes”, autor: Pieter Brueghel the Younger [1564–1638], pictor flamand). Ulterior, s-a dezvoltat şi mecanismul de colectare a banilor.

Sigur, existau şi atunci fărădelegi (corupţie, cum ar fi, în limbajul actual). Nu toate cele adunate ajungeau în haznaua, vistieria statului. Din acest punct de vedere, risipirea avuţiei publice este, probabil, o meteahnă veche de când lumea şi pământul.

Protecţia era oferită în cazul unor revolte, jafuri, atacuri armate, năvăliri barbare etc. Este adevărat, pentru aşa ceva se plătea scump, cu multe vieţi omeneşti, războaiele fiind la fel de frecvente ca şi anotimpurile.

Astăzi, chiar dacă vremurile s-au schimbat, rolul statului a rămas, în linii generale, acelaşi: 1) administrarea banului public; 2) garantarea securităţii cetăţenilor.

Privitor la primul aspect, un guvern îşi impune legitimitatea, forţa şi autoritatea (inclusiv) prin colectarea de taxe şi impozite. Simplificând lucrurile, cu cât mai mulţi bani se adună la buget, cu atât este mai prosperă ţara – drumuri mai bune, şcoli mai atractive, spitale mai performante, pensii mai mari etc.

Privitor la cel de-al doilea aspect, au existat, de-a lungul istoriei, diverse scuturi de securitate. Cu referinţă la ultima jumătate de secol, cea mai importantă alianţă politico-militară este NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord).

Alianța s-a format din state suverane, interesate în menținerea păcii și apărarea independenței prin solidaritate politică și printr-o forță militară comună, capabilă să descurajeze, iar în caz de necesitate să răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a ţărilor membre. Actualmente NATO cuprinde 28 de state din Europa și America de Nord.

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.

  • Din aceeaşi categorie:

Curiozități: Wewelsburg – știință și ocultism – https://e-dermatologie.md/curiozitati-wewelsburg-stiinta-si-ocultism/

Curiozități: enigmele muntelui Ararat – https://e-dermatologie.md/curiozitati-enigmele-muntelui-ararat/

Curiozități: Mănăstirea Sfânta Ecaterina – https://e-dermatologie.md/curiozitati-manastirea-sfanta-ecaterina/

Curiozități: paradoxurile creștinismului – https://e-dermatologie.md/curiozitati-paradoxurile-crestinismului/

Curiozități: când au apărut primele icoane? – https://e-dermatologie.md/curiozitati-cand-au-aparut-primele-icoane/

Curiozități: omul în istorie – artă și credință – https://e-dermatologie.md/curiozitati-omul-in-istorie-arta-si-credinta/