Vitamina A

Boris Nedelciuc

Clinica Dermatologie, USMF “Nicolae Testemiţeanu”, Chişinău, Republica Moldova

Keratinizarea este un proces multifazic, permanent, care se desfăşoară inegal în diferite zone ale corpului omenesc. S-a constatat că pe palme şi tălpi se produce într-un anumit interval de timp de 5-10 ori mai multă substanţă cornoasă decât în alte regiuni cutanate. Zonele seboreice (scalpul, fruntea, partea superioară a trunchiului) au de asemenea tendinţă spre hiperkeratoză, mai mult însă de natură foliculară.

Pielea unui om sănătos, luată în ansamblu, produce zilnic 0,5-1,0 g material cornos. În anumite circumstanţe keratinizarea fiziologică se poate transforma în una patologică, care este o dereglare a metabolismului keratinocitelor cauzată de diverşi factori endo- şi / sau exogeni: defecte genetice, procese inflamatorii, dereglări endocrine, factori toxici, factori fizici etc.

Procesul transformării cornoase a  keratinocotelor este foarte complex – multiple modificări  morfologice şi biochimice aflate într–o continuă interdependenţă: celule germinative sau keratinoblaşti (stratul bazal), keratinocite propriu-zise (stratul spinos), celule keratohialinice (stratul granulos), celule keratoeleidinice (stratul lucid), keratinocite anucleate (stratul cornos).

Dermatozele cu modificări de keratinizare (acneea vulgară, psoriazisul, ihtioza, diskeratoza foliculară Darier, pityriazisul rubra pilar Devergie, keratodermiile palmo-planatre etc.) pot fi abordate în diferite moduri. Tratamentul general include, de obicei, vitamina A, a cărei rol fundamental în reglarea proliferării şi diferenţierii celulelor  epiteliale este de mult timp cunoscut. Acetatul de retinol frânează excesul de keratinizare, reglează proliferarea şi diferenţierea celulelor epiteliale.

Uneori, după un control riguros biochimic şi imunologic, este oportună administrarea retinoizilor – acidul 13-cis-retinoic (Etretinate, Isotretinoin). Aceştia sunt derivaţi naturali sau sintetici ai vitaminei A, care normalizează epidermopoieza. Doza acceptată  în mod obişnuit este de 0,5-1,0 mg/kg-corp/zi pe o durată medie de 3-6 luni. Posologia  şi durata tratamentului se ajustează în funcţie de severitatea bolii, eficienţă şi toleranţă.

Din cauza efectelor secundare, utilizarea retinoizilor necesită o monitorizare atentă, clinică şi paraclinică. Astfel, ei sunt teratogeni, iar sarcina este o contraindicaţie absolută, motiv pentru care  o contracepţie eficientă trebuie asigurată pe toată durata tratamentului şi 6-12 luni după încetarea lui.

Retinoizii se administrează per os, absorbindu-se rapid la nivelul  mucoasei gastrice. Ating concentraţia maximă sanguină peste 3-4 ore din momentul ingestiei.  Transportul sanguin se face legat de o proteină,  metabolizarea având loc la nivelul ficatului prin oxidare şi glucoronoconjugare. Se excretă pe cale biliară şi urinară.

Efectele secundare sunt în mod obişnuit uşoare sau moderate şi nu necesită suspendarea preparatului. Pacienţii  pot acuza xeroză şi descuamare la nivelul feţei, cheilită, conjunctivită, cefalee, diminuarea vederii pe timp de noapte, greţuri. În cazuri mai grave, pot să apară artralgii, mialgii, alopecii, pseudotumori cerebrale. Administrarea retinoizilor impune evitarea consumului de alcool şi expunerea la soare (fotosensibilizare).

Modificările de laborator constau în creşterea numărului de trombocite, creşterea VSH, scăderea  leucocitelor, creşterea trigliceridelor plasmatice şi a transaminazelor serice. Studii recente indică creşterea nivelului seric al acidului uric cu posibilitatea dezvoltării simptoamelor clinice de gută.

În altă ordine de idei, se practică, de asemenea, Re-PUVA – terapia, care reprezintă asocierea retinoizilor cu şedinţe de PUVA – terapie (psoraleni + raze ultraviolete A).

Referitor la tratamentul local, acesta include, mai des, keratolitice (acid salicilic, uree) şi emoliente (gama Xerodiane Plus, de pildă), iar în unele situaţii sunt bineveniţi retinoizii topici (acid retinoic / tretinoin).

Astfel, cele comentate mai sus confirmă biodisponibilitatea retinoizilor în combaterea hiperkeratozei  foliculare – verigă importantă în multiple maladii cutanate. Cunoaşterea mecanismelor de interacţiune keratinocitară deschide noi posibilităţi terapeutice. Spre exemplu, anticorpii monoclonali (capabili să blocheze o interacţiune celulară  patogenă) şi terapia genică (pentru  corecţia defectului de expresie  a moleculelor implicate  în bolile genetice).

  • Bibliografia la autor.

Pentru mai multe detalii, adresaţi-vă la nr. de tel. 069204259 sau prin email: boris.nedelciuc@gmail.com.

  • Din aceeaşi categorie:

Opțiuni terapeutice în dermatozele inflamatorii – http://e-dermatologie.md/optiuni-terapeutice-in-dermatozele-inflamatorii/

Opțiuni terapeutice în dermatozele fungice – http://e-dermatologie.md/optiuni-terapeutice-in-dermatozele-fungice/

Opțiuni terapeutice în dermatozele virale – http://e-dermatologie.md/optiuni-terapeutice-in-dermatozele-virale/

Opțiuni terapeutice în dermatozele bacteriene – http://e-dermatologie.md/optiuni-terapeutice-in-dermatozele-bacteriene/

  • Din categoria precedentă:

Esențialul despre maladiile cutanate (20 episoade) – http://e-dermatologie.md/esentialul-despre-dermatite-si-eczeme/

  • Din alte categorii:

Diagnosticul diferențial în dermatologie (17 episoade) – http://e-dermatologie.md/diagnosticul-diferential-in-nevii-cutanati/

Imunodermatologie: noțiunile cheie (10 episoade) – http://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-10/

Investigații literar-artistice în dermatologie (10 episoade) – http://e-dermatologie.md/investigatii-literar-artistice-in-dermatologie-10/