anonimat

Dr. Boris Nedelciuc, director Health & Beauty Online Journal

Nu ştiu cine sunt protagoniştii din imagine. Dar sunt extraordinari. Nici pe autorul care a realizat această poză de excepţie nu-l cunosc. Mesajul, însă, este unul sublim, cutremurător.

Răsturnată pe un platou de lemn, o mămăligă aburindă, mare cât un soare – simbol al belşugului într-o familie cu mulţi copii. O masă veche, cu colţurile jerpelite, în jurul căreia stau 5 guri flămânde, o bucurie sinceră, halucinantă plutind parcă în aer.

Fetița cu mâna dusă la gură, a testat-o, probabil, cu degețelul. Scuzele sunt de prisos. Nerăbdarea copiilor este o formă de inocență. Băiețelul în vestă, cu capul discret dat pe spate, a închis involuntar ochii – semn de mare plăcere, satisfacție. Ceilalți trei, par a fi hipnotizați și ei de splendoarea mămăligii.

Un dulap modest, acoperit cu peliculă, pe partea stângă. Altul, de perete, posibil un blidar, pe partea dreaptă. Iar în spate – un pat, jerpelit şi el de ani şi necazuri. Un geam mic, cu perdeluţă transparentă, scăldat în partea de jos de un păretar, ţesut la război în nopţile lungi de iarnă.

Tot pe dreapta, în norul de aburi, se desluşeşte, abia vizibil, o mână. Şi un fragment din ceaunul în care a fost pregătită mămăliga. Probabil, e mâna mamei. Ea a preferat anonimatul, oferind copiilor şansa de a rămâne în istorie.

Nu ştiu cine sunt protagoniştii din imagine. Mesajul, însă, este unul sublim, cutremurător. Într-un muzeu al istoriei neamului, această poză ar merita, cu siguranţă, un loc de cinste.

P.S. Între timp, după scrierea, respectiv publicarea acestor rânduri, am aflat că autorul imaginii este cunoscutul fotograf Andrei Mardari, membru al Uniunii Artiștilor Fotografi din Moldova.

  • Din aceeaşi categorie:

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre rădăcini – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-radacini/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre urme – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-urme/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre cuvinte – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-cuvinte/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre oameni – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-oameni/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre vreme – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-vreme/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre antonime – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-antonime/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre timp – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-timp/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre toleranță – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-toleranta/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre dragoste – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-dragoste/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre diferențe – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-diferente/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre feminitate – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-feminitate/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre modernitate – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-modernitate/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre prețuri – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-preturi/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre scris – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-scris/