“Noi nu vedem niciodată mai departe de certitudinile noastre şi, mai grav, am renunţat la întâlnirea cu ceilalţi, nu facem decât să ne întâlnim pe noi înşine fără a ne recunoaşte în aceste oglinzi permanente”.

Săptămâna trecută a fost una dificilă pentru mine, nu prea mă puteam concentra, mă enervam la Hesse, aveam dubii cu Herta Muller și adormeam pe Elif Shafak. Mai pe scurt, pe nimic nu mă puteam aduna. Am tot răscolit și răscolit ca să dau peste “Eleganța ariciului”. M-am apucat de citit și nu m-am oprit decât la pagina 50 pentru că se facuse destul de târziu. Acest avânt a fost motivat de dorința să îmi dau seama unde bate autoarea, către ce se îndreaptă și ce vrea să zică?! Începutul mi-a amintit de “Femeia de hârtie” de Rabih Alameddin, o carte pe care o iubesc, aceleași reflecții cu iz mizantrop ale unei împătimite într-ale cărților, același tipar al unui personaj solitar prin dorință proprie, extrem de inteligent, fără să-și dea in vileag “cusurul”.  Aceeași nedorința de interacțiune socială, doar cu mici excepții. De fapt în literatură sunt destule personaje excelent cultivate, dar în același timp de un autism excentric. Din primele foi narațiunea căpăta două dimensiuni. Avem două “eroine”: Renee o femeie de 50+ ani și Paloma o fetiță de 12, ambele duc jocuri identitare.

Renee, portăreasa unui bloc de lux, este autodidact, citește cât încape, se pricepe la filosofie, istoria artei, cultura japoneză și îl iubește pe Tolstoi, cunoaște gramatica și tresare la orice fluctuație incorectă de limbă, vorbește în citate. Din păcate, însă, nu a gustat fenomenologia.;) Construcția acestui personaj e de o manieră aproape gaudiană. Totuși Renee nu trădează nimic din tot ce știe, îmbrăca masca de “portăreasa nătângă” zilnic și își joacă rolul atribuit prin destin, așa cum societatea se așteaptă  ca ea să îl joace.

Paloma, fetița de 12 ani, solitară, supradotată, cu tendință sinucigașă, care provine dintr-o familie bogată, dar aparent fără prea multă imaginație, din moment ce și-au numit fetele “porumbițe”. Paloma – porumbiță în spaniolă, Colombe – porumbiță în franceză. Aceste două personaje feminine au multe în comun, însă nu au de unde să știe pentru că sunt prinse în jocul lor de camuflaj.

Până la o anumită pagină am fost destul de contrariată de cele citite, totuși îmi plăcea stilul de execuție al relatării. La jumătatea cărții apare d-l Ozu, iar odată cu el textul se transfigurează, devine mai ușor digerabil, chiar precipitat prin dialoguri, poate ușor banal, comparativ cu începutul. Astfel personajele devin mai dinamice şi mai puțin apatice, se întrevede și un simț al umorului. Apariția d-lui Ozu, în esență, reprezintă tot ce apreciază personajele noastre înalt cultivate, cu reticență la snobism și motivul pentru care cad măștile.

După pagina 230, am perceput brusc anxietatea unei banalități maxime, întrezăream un happy end de Cenușăreasă, dar nu…

Despre ce e cartea? Posibil despre cum să ratezi o viață, sau despre cum să te bagi în cutiuță, imprimându-ți un destin pe care nu ai de unde să îl cunoști, despre cum să trăiești apăsată de un scenariu, o poveste ce ți-ai însușit-o în copilărie. Despre moarte, care nu așteaptă, vine incult de inoportună. Despre niciodată.

Pe spatele cărții citesc: este o fabulă filosofică. Da. Le dau dreptate. Fără happy end.

Rubrică îngrijită de Diana Mereşevschi.

  • Din aceeaşi categorie:

Reflecții despre cărți: Orhan Pamuk și casa tăcerii – https://e-dermatologie.md/reflectii-despre-carti-orhan-pamuk-si-casa-tacerii/

Reflecții despre cărți: Don DiLillo și inevitabilul sfârșit – https://e-dermatologie.md/reflectii-despre-carti-don-dilillo-si-inevitabilul-sfarsit/

Reflecții despre cărți: Evgheny Vodolazkin și mântuirea lui Laur – https://e-dermatologie.md/reflectii-despre-carti-evgheny-vodolazkin-si-mantuirea-lui-laur/

Reflecții despre cărți: Oliver Sacks și omul care își confundă soția cu o pălărie – https://e-dermatologie.md/reflectii-despre-carti-oliver-sacks-si-omul-care-isi-confunda-sotia-cu-o-palarie/

Reflecții despre cărți: Erich Fromm și arta de a fi – https://e-dermatologie.md/reflectii-despre-carti-erich-fromm-si-arta-de-a-fi/