OTDD

Boris Nedelciuc

Clinica Dermatologie, USMF “Nicolae Testemiţeanu”, Chişinău, Republica Moldova

Corecţia dereglărilor imune constituie o problemă stringentă pentru specialiştii în dermatologie. De-a lungul timpului, au fost propuse diverse remedii, atât pentru imunoterapie specifică (anatoxin, antifagin, bacteriofag, γ-globulină antistafilococică, vaccină polivalentă, gonovaccină, solcotrichovac, plasmă stafilococică hiperimună, imunoglobulină antistafilococică, vaccin Corynebacterium parvum), cât şi pentru imunoterapie nespecifică (lactoterapie, autohemoterapie, levamisol, metiluracil, diucifon, splenin, mielopid, pirogenal, prodigiozan) etc.

Din păcate, administrarea imunostimulanţilor (timalin, timogen, T-activin, isoprinosine) nu este întotdeauna oportună, în special atunci când hipersensibilizarea este accentuată şi există riscul unei autoagresii: dermatită, eczemă, urticarie, vasculită, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell etc. Nici terapia cu imunosupresoare (azatioprină, ciclosporină, metotrexat, ciclofosfan) nu-i o soluţie ideală, mai ales atunci când inflamaţia este importantă, iar colonizarea bacteriană – masivă, ceea ce poate determina o diminuare considerabilă a parametrilor imuni: ulcer cronic de gambă, pemfigus vulgar, dermatită herpetiformă Duhring-Brocq etc.

Aşadar, rezultatele expuse în literatura de specialitate sunt contradictorii. Majoritatea preparatelor enumerate mai sus posedă un imunotropism limitat, cu preponderenţă asupra limfocitelor T şi B, unele dintre ele fiind responsabile de efecte secundare neplăcute.

Aceste circumstanţe au sugerat orientarea atenţiei noastre asupra imunomodulatoarelor. Un loc aparte ocupă acest tip de tratament în infecţiile cronice, în special cele de origine bacteriană şi virală. Interacțiunea dintre germenii patogeni și organismul uman reprezintă un factor important în evoluția clinică a unei infecții. Bacteriile şi virusurile folosesc o varietate de mecanisme pentru a suprima răspunsul imun al gazdei. Medicaţia etiotropă reprezintă o metoda accesibilă și unanim acceptată, dar utilizarea acesteia nu asigură eliminarea completă a bacteriilor şi virusurilor din organismul uman. În consecinţă, după abandonarea tratamentului, se observă recidive. Iată de ce, infecțiile recidivante reprezintă şi o problemă imună, necesitând utilizarea preparatelor imunomodulatoare. Printre cele mai populare, în ultimii ani, sunt licopidul, imunofanul şi cicloferonul.

Licopidul (comprimate 1 mg şi 10 mg) este un produs sintetic (N-acetil-glucozaminil-1-4-N-acetil-muramoil-alanil-D-isoglutamină) de generaţie relativ nouă, care activează atât veriga specifică (limfocitele T şi B), cât şi cea nespecifică (celulele sistemului fagocitar) a sistemului imun. Activând  macrofagii şi monocitele, licopidul sporeşte: 1) activitatea fermenţilor  lizosomali; 2) crearea formelor active de oxigen; 3) absorbţia şi killing-ul microbian; 4) activitatea citotoxică faţă de celulele infectate sau  anormale; 5) expresia HLA-DR antigenică; 6) sinteza anticorpilor şi citokinelor (IL-1). Întregul complex de procese biologice asigură o continuitate în lanţul de apărare antiinfecţioasă a organismului. Uşurinţa administrării (pastile sublingual sau per os) şi toleranţa bună (temperatură subfebrilă în 20-25% cazuri) sunt avantaje importante pentru pacient. Indicaţii: acnee vulgară, sicoză vulgară, herpes simplex etc.

Imunofanul (soluţie 0,005% – 1 ml, pro injectionibus) este un hexapeptid (arginil-alfa-aspartil-lisil-valil-tirosil-arginină) cu puternice proprietăţi imunomodulatoare, membranostabilizatoare şi antioxidante. Inactivează radicalii liberi. Acţiunea se manifestă în trei faze: 1) în faza rapidă (primele 2-3 zile), îşi exercită efectul detoxifiant (stimularea sistemului antioxidant, sintezei ceruplasminei, lactoferinei etc.); 2) în faza medie (începe peste 2-3 zile şi se prelungeşte până la 7-10 zile) stimulează fagocitoza şi moartea agenţilor intracelulari; 3) în faza lentă (începe peste 7-10 zile şi se prelungeşte până la 4 luni) se manifestă efectul imunomodulator, stimularea imunităţii umorale şi celulare, creşterea producţiei de anticorpi. Indicaţii: furunculoză cronică recidivantă, ulcer trofic de gambă, psoriazis vulgar diseminat etc.

Cicloferonul  (soluţie 12,5% – 2 ml, pro injectionibus; respectiv comprimate 150 mg) reprezintă acridon-acetat de meglumină, analog sintetic al unui alcaloid din Citrus grandis, inductor oligomolecular de interferon endogen, principalele celule producătoare ale acestuia fiind macrofagele, limfocitele T şi B. Acţiunea se manifestă în special în splină, plămâni şi muşchii scheletici. Se absoarbe uşor, distribuindu-se cvaziuniform în toate organele, ţesuturile şi lichidele organismului, inclusiv în LCR. Nu se acumulează în organism, se elimină renal în stare neschimbată. Indicaţii: este activ faţă de HSV, CMV, HPV etc. Semnalăm, de asemenea, o eficienţă înaltă a cicloferonului în tratamentul complex al infecţiilor urogenitale cronice: chlamidioză şi micoplasmoză urogenitală etc.

O opţiune promiţătoare în tratamentul dermatozelor cronice este, de asemenea, combinarea: imunomodulatoare (licopid, imunofan, cicloferon) + polivitamine (în special, vitamine epidermotrope şi antioxidante: A, E, C) + microelemente (zinc, magneziu, seleniu).

  • Bibliografia la autor.

Pentru mai multe detalii, adresaţi-vă la nr. de tel. 069204259 sau prin email: [email protected].

  • Din aceeaşi categorie:

Opțiuni terapeutice în dermatozele diskeratozice – https://e-dermatologie.md/optiuni-terapeutice-in-dermatozele-diskeratozice/

Opțiuni terapeutice în dermatozele inflamatorii – https://e-dermatologie.md/optiuni-terapeutice-in-dermatozele-inflamatorii/

Opțiuni terapeutice în dermatozele fungice – https://e-dermatologie.md/optiuni-terapeutice-in-dermatozele-fungice/

Opțiuni terapeutice în dermatozele virale – https://e-dermatologie.md/optiuni-terapeutice-in-dermatozele-virale/

Opțiuni terapeutice în dermatozele bacteriene – https://e-dermatologie.md/optiuni-terapeutice-in-dermatozele-bacteriene/

  • Din categoria precedentă:

Esențialul despre maladiile cutanate (20 episoade) – https://e-dermatologie.md/esentialul-despre-dermatite-si-eczeme/

  • Din alte categorii:

Diagnosticul diferențial în dermatologie (17 episoade) – https://e-dermatologie.md/diagnosticul-diferential-in-nevii-cutanati/

Imunodermatologie: noțiunile cheie (10 episoade) – https://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-10/

Investigații literar-artistice în dermatologie (10 episoade) – https://e-dermatologie.md/investigatii-literar-artistice-in-dermatologie-10/