Gânduri care ne pun pe gânduri: despre leacuri
Dr. Boris Nedelciuc, director Health & Beauty Online Journal
Trăim vremuri tulburi, întortocheate. Un lucru obişnuit, de altfel, dacă analizăm istoria omenirii în ultimii, cel puţin, două mii de ani. Aidoma fluxului şi refluxului mărilor, viaţa este o alternanţă continuă dintre dezvoltare şi stagnare (uneori chiar involuţie), ordine şi dezordine (în special politică, socială), bunăstare şi sărăcie (nu neapărat fizică, materială).
Într-o lume antagonizată, relativistă şi materialistă, într-o lume în care democraţia tinde să fie înlocuită de iluzia democraţiei, competiţia valorilor – de cea a non-valorilor, iar unica certitudine este incertitudinea zilei de mâine, într-o asemenea lume cea mai gravă boală este boala deznădejdei.
Lipsa speranţei, lipsa încrederii în forţele proprii se manifestă în diferite feluri: indiferenţă, furie, anxietate, depresie etc. Amplituda acestora variază de la un caz la altul, esenţa însă rămâne aceeaşi: indiferenţa este reacţia oamenilor care au cedat, care nu mai au nicio atitudine (sau care nu vor să mai aibă vreo atitudine); furia este reacţia oamenilor care doresc să-i controleze pe alţii, dar nu sunt în stare să se controleze pe ei înşişi; anxietatea este reacţia la o pierdere imaginară, din viitor; iar depresia – la o pierdere consumată, din trecut.
Care-i soluţia? Leacul deznădejdei este credinţa, este convingerea că verbul “a fi” stă înaintea celorlalte verbe, “a fi” însemnând mai mult decât înseamnă la prima vedere: “a merge” înainte, “a acţiona” în funcţie de complexitatea problemelor, “a găsi” soluţii în cele mai imprevizibile situaţii etc.
Cine trăieşte din amintiri, nu are prezent. Cine ratează prezentul, nu are viitor. Iar ceea ce contează, în ultimă instanţă, este relaţia nevăzută dintre sufletul omului şi rostul lucrurilor.
- Din aceeaşi categorie:
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre percepții – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-perceptii/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre înălțimi – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-inaltimi/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre anonimat – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-anonimat/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre rădăcini – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-radacini/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre urme – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-urme/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre cuvinte – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-cuvinte/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre oameni – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-oameni/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre vreme – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-vreme/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre antonime – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-antonime/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre timp – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-timp/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre toleranță – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-toleranta/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre dragoste – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-dragoste/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre diferențe – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-diferente/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre feminitate – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-feminitate/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre modernitate – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-modernitate/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre prețuri – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-preturi/
Gânduri care ne pun pe gânduri: despre scris – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-scris/
Lasă un răspuns