Despre viata

Dr. Boris Nedelciuc, director Health & Beauty Online Journal

Explozia vieţii a fost, indiscutabil, un moment de cotitură în istoria Pământului. Iar ceea ce a urmat (multitudinea formelor de viaţă, variabilitatea acestora etc.) a întrecut, probabil, aşteptările tuturor, inclusiv ale Creatorului.

În context, un loc aparte îl ocupă omul, viaţa căruia are trei dimensiuni, trei ipostaze: nenăscută, născută şi renăscută. Viaţa nenăscută sau intrauterină este cea mai inocentă formă de existenţă a fiinţei umane. Păcat că, uneori, această poveste se întrerupe / este întreruptă pe nedrept.

Următoarea este viaţa de după naştere. Ce poate fi mai sublim decât o viaţă care dă naştere altei vieţi? Ce poate fi mai răscolitor decât un copil la sânul mamei, respectiv în braţele tatălui? Când venim pe lume, suntem fragili şi neputincioşi. Devenim stăpâni ai propriilor vieţi relativ târziu – către 20-30 de ani. Iar adevăratele provocări abia urmează. Pentru că viaţa este o continuă provocare.

Într-un final, vine viaţa renăscută. Unii, mai spirituali, o întâlnesc aici, pe pământ. De obicei, după o revelaţie, o cumpănă sau o suferinţă majoră. Alţii, o întâlnesc în ceruri. Sau poate într-o altă lume, într-un alt Univers.

Ce este, totuşi, până la urmă viaţa? Un miracol divin, un dar de la părinţi, un tribut plătit evoluţiei, un gest nepereche al creaţiei?! Dintr-un punct de vedere, răspunsul la această întrebare este mai puţin relevant. Contează, în schimb, rostul vieţii – faptele pe care le săvârşim, vieţile care rămân după noi.

  • Din aceeaşi categorie:

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre recunoștință – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-recunostinta/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre leacuri – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-leacuri/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre percepții – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-perceptii/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre înălțimi – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-inaltimi/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre anonimat – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-anonimat/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre rădăcini – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-radacini/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre urme – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-urme/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre cuvinte – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-cuvinte/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre oameni – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-oameni/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre vreme – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-vreme/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre antonime – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-antonime/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre timp – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-timp/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre toleranță – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-toleranta/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre dragoste – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-dragoste/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre diferențe – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-diferente/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre feminitate – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-feminitate/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre modernitate – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-modernitate/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre prețuri – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-preturi/

Gânduri care ne pun pe gânduri: despre scris – https://e-dermatologie.md/ganduri-care-ne-pun-pe-ganduri-despre-scris/