Alergia şi pseudoalergia.

Alergia (hipersensibilitatea) este sensibilitatea / reactivitatea exagerată şi calitativ modificată a organismului la substanţe de natură antigenică şi haptenică, care au la bază reacţii imunologice asociate de leziuni celulare, inflamaţie şi necroză. Astfel, reacţiile alergice, deşi au la bază mecanisme imune fiziologice, reprezintă procese patologice cu manifestări şi consecinţe nefaste pentru organism. Reacţiile alergice conţin în patogenia lor două tipuri de procese imunologice – umorale şi celulare. Reacţiile alergice, care au la bază reacţii imune umorale fac parte din hipersensibilitatea de tip imediat; reacţiile alergice, care au la bază reacţii imune celulare, fac parte din hipersensibilitatea de tip întârziat. Sensibilitatea mărită la alergeni, împotriva cărora organismul uman nu produce anticorpi (spre exemplu, alergia la frig sau cald, reacţiile după substanţe radiologice de contrast etc.), se numeşte pseudoalergie. Aşadar, manifestările sugestive pentru o reacţie alergică de tip imediat, dar la care nu poate fi demonstrat un mecanism imunologic, sunt numite pseudoalergii. În 1964, englezii Gell şi Coombs au propus 4 tipuri de reacţii alergice (o abordare convenţională, pentru că în realitate reacţiile se intrică şi / sau se suprapun în cadrul unor sindroame clinice bine conturate).

Reacţiile anafilactice.

Reacţiile anafilactice (tipul I) au la bază următoarea schemă: alergen liber + anticorpi (Ac) fixaţi. Ac de clasa IgE (parţial IgG4), fixaţi pe membrana bazofilelor şi mastocitelor, interacţionează cu antigenul (Ag) în liberă circulaţie în umorile organismului (sânge, limfă, lichid interstiţial). Interacţiunea are loc pe membrana mastocitului cu degranularea acestuia, iar fenomenele patologice sunt condiţionate de substanţele biologic active eliberate de mastocite. Manifestarea acută, cu caracter sistemic a reacţiei alergice tip I este şocul anafilactic. Alte manifestări ale reacţiilor alergice tip I mai puţin grave, dar mai frecvente, sunt urticaria, rinita seroasă şi astmul bronşic.

Reacţiile citotoxice.

Reacţiile citotoxice / citolitice (tipul II) au la bază următoarea schemă: alergen fixat + anticorpi (Ac) liberi. Antigenul (Ag) este parte componentă a membranei celulare sau reprezintă substanţe medicamentoase asociate de membrana eritrocitului, leucocitului, trombocitului, iar Ac (IgG sau IgM) circulă liber în umorile organismului. Interacţiunea are loc pe suprafaţa membranei celulelor proprii purtătoare de Ag, efectul patologic constând în distrucţia celulelor proprii. Aşa se explică unele citopenii sanguine (anemii hemolitice imune, trombocitopenii etc.), dar şi unele afecţiuni cutanate (pemfigusul, pemfigoidul bulos, epidermoliza buloasă dobândită).

Sursa: Boris Nedelciuc. Dermatovenerologie eponimică, toponimică şi acronimică. “Tipografia Centrală”, Chişinău, 2010, 212 pag.

  • Din aceeaşi categorie:

Imunodermatologie: noțiunile cheie (8) – Nucleotidele, moleculele de adeziune – https://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-8/

Imunodermatologie: noțiunile cheie (7) – Factorul de necroză tumorală, factorul de transformare a creşterii – https://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-7/

Imunodermatologie: noțiunile cheie (6) – Interferonii, interleukinele – https://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-6/

Imunodermatologie: noțiunile cheie (5) – Factorii de stimulare a coloniilor celulare, prostaglandinele – https://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-5/

Imunodermatologie: noțiunile cheie (4) – Complexul major de histocompatibilitate, superantigenele, celula Langerhans – https://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-4/

Imunodermatologie: noțiunile cheie (3) – Markerii celulari CD, sistemul HLA – https://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-3/

Imunodermatologie: noțiunile cheie (2) – Imunoglobulinele, complementul, complexele imune circulante – https://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-2/

Imunodermatologie: noțiunile cheie (1) – Imunitatea, autoimunitatea, antigenul, anticorpul – https://e-dermatologie.md/imunodermatologie-notiunile-cheie-1/

  • Din categoria precedentă:

Investigații literar-artistice în dermatologie (10 episoade) – https://e-dermatologie.md/investigatii-literar-artistice-in-dermatologie-10/