fenomenul-indragostirii

Cei mai mulţi dintre noi ajung la căsnicie pe calea experienţei îndrăgostirii. Uneori, ameţeala dispare după prima întâlnire. Alteori, intensitatea sentimentului creşte în asemenea măsură, încât ne trezim spunând ca ne-am îndrăgostit. Când sentimentul este reciproc, iar pe lângă toate astea mai avem şi vârsta potrivită, începem să vorbim despre căsătorie.

La apogeul îndrăgostirii, experienţa devine de-a dreptul euforică. Suntem obsedaţi afectiv unul de celălalt. Tânjim să fim împreună, iar momentele petrecute în doi sunt un fel de anticameră a paradisului. Persoana îndrăgostită trăieşte cu iluzia că alesul / aleasa este perfect / perfectă. Părinţii celui îndrăgostit pot vedea defectele celuilalt, dar el nu.

Din păcate, experienţa îndrăgostirii eterne este pur ficţională, nicidecum reală. În final, cu toţii coborâm iarăşi cu picioarele pe pământ. Şi atunci deschidem ochii şi descoperim lipsurile celuilalt. Bun venit în lumea reală a căsniciei! O lume în care întotdeauna sunt fire de păr în chiuvetă şi urme de degete pe oglindă, o lume în care pantofii nu se pun singuri în dulap, iar sertarele nu se închid de la sine. În această lume chiar şi o simplă privire poate jigni, iar un cuvânt poate distruge totul. Nici nu e de mirare că atât de mulţi blestemă căsnicia şi pe partenerul / partenera pe care l-au iubit / au iubit-o cândva.

De ce se întâmplă acest lucru? Problema a fost / este una de informare defectuoasă. Informaţia greşită a fost aceea că îndrăgostirea durează la nesfârşit. Noi, oamenii, suntem egoişti din fire. Lumea se învârte în jurul nostru. Nimeni nu este total altruist. Doar că euforia îndrăgostirii ne dă această iluzie. De îndată ce starea de îndrăgostire trece şi reluăm cursul firesc al lucrurilor, începem să ne cerem drepturile, să ne impunem în faţa celuilalt.

Drept urmare, apar primele certuri, iar de la scânteie şi până la foc nu este decât un singur pas. Ulterior, relaţia poate evolua: a) fie pe calea divorţului (în căutarea unor noi experienţe, călcând din păcate, de mai multe ori, pe aceeaşi greblă), b) fie pe calea toleranţei şi compromisului reciproc (învăţând cum să ne iubim în afara experienţei euforice a îndrăgostirii).

În concluzie, îndrăgostirea este o obsesie, iar dragostea, prin comparaţie – un act de voinţă şi disciplină. Nu înzădar, se spune că dragostea adevărată începe abia după ce îndrăgostirea ajunge la final.

Este o adevărată provocare să întreţii iubirea în cuplu. Efortul, însă, se merită. Să iubeşti şi să fii iubit – ce poate fi mai important?

Rubrică îngrijită de Dr. Boris Nedelciuc.

Adaptare după: Gary Chapman. Cele cinci limbaje ale iubirii (ediţia pentru bărbaţi) sau cum să-i arăţi partenerei că eşti implicat trup şi suflet în relaţie. Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 2011, 214 pag.

  • Din aceeaşi categorie:

Viața în doi: despre limbajele iubirii – https://e-dermatologie.md/viata-in-doi-despre-limbajele-iubirii/

Viața în doi: despre rezervorul afectiv – https://e-dermatologie.md/viata-in-doi-despre-rezervorul-afectiv/

Viața în doi: despre nevoia primordială – https://e-dermatologie.md/viata-in-doi-despre-nevoia-primordiala/

  • Din categoria anterioară:

Secretele unei relații fericite: despre anotimpuri – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-anotimpuri/

Secretele unei relații fericite: despre supărări – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-suparari/

Secretele unei relații fericite: despre cerințe – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-cerinte/

Secretele unei relații fericite: despre scrisori – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-scrisori/

Secretele unei relații fericite: despre gesturi – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-gesturi/

Secretele unei relații fericite: despre durere – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-durere/

Secretele unei relații fericite: despre afecțiune – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-afectiune/

Secretele unei relații fericite: despre certuri – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-certuri/

Secretele unei relații fericite: despre singurătate – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-singuratate/

Secretele unei relații fericite: despre comunicare – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-comunicare/

Secretele unei relații fericite: despre rosturi – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-rosturi/

Secretele unei relații fericite: despre stres – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-stres/

Secretele unei relații fericite: despre priorități – https://e-dermatologie.md/secretele-unei-relatii-fericite-despre-prioritati/