Sexualizarea sau impunerea cu forța a identității sexuale cuiva era un termen folosit în trecut în cazurile de abuz sexual asupra copiilor. Astăzi, acest lucru constituie o problemă întâlnită în toate școlile. Nu e ceva nou, dar este un fenomen mult mai accentuat. Astfel, tot mai multe fetițe de 8-10 ani își fac griji legate de cum arată. Sunt fete de 12 ani care nu ies sub nici o formă din casă fără să se machieze. Mai mult decât atât, revistele pentru adolescente cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani publică articole despre diverse tehnici sexuale. Se pare că am permis ca lucrurile să evolueze în felul acesta, fără măcar să ne întrebăm dacă e bine sau nu. Evident că nu e bine.

Dacă sunt lăsați să se descurce singuri, toți tinerii își conștientizează sexualitatea din momentul în care intră la pubertate. E un proces lent pentru că reticența și jena firească încetinesc lucrurile. Fetele ajung, de la intoleranța față de băieți din perioada premergătoare adolescenței, la a-i găsi pe aceștia interesanți, dar enervanți în adolescență, pentru ca, până la urmă, un pic mai târziu, să stabilească relații cu unul sau cu mai mulți dintre ei, cu care pot comunica cu plăcere și care le sunt prieteni buni în perioada maturizării.

Dragostea la vârsta adolescenței se rezumă la cunoașterea reciprocă, cei doi devenind din ce în ce mai intimi pe măsură ce capătă mai multă încredere unul în celălalt. E perioada cea mai frumoasă a vieții, simți că trăiești cu adevărat, iar lumea pare un loc minunat. Din păcate, această perioadă este, de multe ori, distrusă de sexualizarea forțată a copiilor. Bombardați de presa scrisă, internet și televiziuni, care vorbesc despre cât e de important să fii sexy, adolescenții ajung să nu se mai comporte așa cum își doresc, așa cum simt, ci așa cum cred că ceilalți așteaptă de la ei. Drept urmare, multe fete privesc sexul ca pe o necesitate exact ca acum o sută de ani, când pentru tinerele soții relațiile matrimoniale erau o obligație.

Pe măsură ce am evoluat ca specie, am învățat unul dintre cele mai importante lucruri: nu putem sări peste etape. Nu poți construi o casă fără temelie. Le derutăm pe fete atunci când le grăbim să aibă nevoi și comportamente pentru care nu sunt pregătite din punct de vedere neurologic, pentru că majoritatea fetelor între 14 și 18 ani sunt încă în căutarea identității. Deși nu ne place să o recunoaștem, noi, oamenii, suntem ”animale de turmă”. Având un caracter profund social, ne luăm reperele normalității de la cei din jur, doar că în ziua de azi aceste repere nu mai vin de la oameni în carne și oase, ci de la mass-media: televizor, filme, clipuri muzicale etc. Pas cu pas, copiii sunt îndoctrinați cu privire la ce trebuie să gândească, să simtă, la felul cum trebuie să arate și la ce trebuie să facă.

Mijloacele de informare în masă fac, atât accidental, cât și intenționat, ca sexul să pară ceva obligatoriu de la vârste din ce în ce mai mici. Relațiile adolescentine sunt ridiculizate pentru că se pune prea mare accent pe performanțe. În consecință, acestea sunt superficiale și pripite, iar fetele se preocupă mai mult de felul cum arată, de haine și de integrarea într-un grup. Pentru că efectele se văd încă de la vârste mici, putem schimba mult situația dacă eliminăm parțial sau chiar total televizorul din viețile copiilor. De asemenea, putem alege ce cărți, reviste sau ziare pot să citească copiii noștri, site-urile pe care pot ei să le acceseze. Putem și trebuie să discutăm cu fiicele noastre, dezvoltându-le conștiința propriei sexualități, ajutându-le să înțeleagă că această latură a lor este specială și personală. Toate eforturile pe care le faceți pentru a-i crea fiicei dumneavoastră legături cu cei din jur și a o ajuta să își descopere pasiuni o vor elibera și îi vor oferi o viață sexuală împlinită și fericită în momentul în care va fi pregătită, urmând să facă propriile alegeri.

Adaptare după Steve Biddulph, Cum să ne creștem fetele, București, Humanitas, 2017, 282 pag.

  • Din aceeaşi categorie:

Cum să ne creștem fetele: de la 14 până la 18 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-14-pana-la-18-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la 10 până la 14 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-10-pana-la-14-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la 5 până la 10 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-5-pana-la-10-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la 2 până la 5 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-2-pana-la-5-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la naștere până la 2 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-nastere-pana-la-2-ani/

Cum să ne creștem fetele: cele cinci etape ale copilăriei și adolescenței – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-cele-cinci-etape-ale-copilariei-si-adolescentei/

Cum să ne creștem fetele: o analiză a realității – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-o-analiza-a-realitatii/

  • Alte categorii asemănătoare:

Secretele unei relații fericite – https://e-dermatologie.md/?s=secretele+unei+rela%C8%9Bii+fericite

Viata în doi, o provocare continuă – https://e-dermatologie.md/?s=viata+in+doi

  • Alte sugestii pentru lectură:

Gânduri care ne pun pe ganduri – https://e-dermatologie.md/?s=ganduri+care+ne+pun+pe+ganduri

Percepții și reflecții – https://e-dermatologie.md/?s=percep%C8%9Bii+%C8%99i+reflec%C8%9Bii

Curiozități din lumea medicală și nu numai – https://e-dermatologie.md/?s=curiozit%C4%83%C8%9Bi