Cu câteva decenii în urmă, industria producătoare de băuturi alcoolice își făcea griji din cauza nivelului scăzut de consum. Cei mai buni clienți muriseră înainte de vreme. Marile companii aveau nevoie de o nouă piață de desfacere, pentru că în afaceri creșterea profitului este esențială. Specialiștii lor au stat de vorbă cu adolescenții. S-a dovedit că fetelor nu le place gustul băuturilor spirtoase. Asta însemna pierderea unui segment important al pieței de desfacere, astfel că au fost inventate sucurile alcoolizate – băuturi acidulate și dulci care au gust de suc, dar care conțin cantități semnificative de rom, coniac, vodkă sau gin. Și, ce să vezi, fetele au început să consume aceste băuturi în cantități industriale.

Consumul ridicat de alcool în rândul fetelor și femeilor tinere este un fenomen care a luat amploare la scară mondială, iar băieților nu le vine să creadă ce noroc a dat peste ei: disponibilitatea fetelor de a face sex a atins cote nebănuite, pare că nici nu le mai pasă. Motivul pentru care consumul de alcool a crescut la un nivel alarmant e cauzat de un complex de factori: locurile de distracție și socializare sunt puternic contaminate de alcool și tutun. Toate reclamele se străduiesc să facă din consumul de băuturi ceva ”cool”, ceva care te face să pari matur. Constrângerile sociale de a fi ca ceilalți și a bea pentru a te integra sunt enorme. Dar, pe lângă asta, pare că mai e vorba și de altceva: un fel de dorință disperată de irosire, un soi de sinucidere temporară, de spulberare a realității cu un zel aproape autodistructiv.

Pe vremuri, petrecerea era un eveniment găzduit de prieteni buni, la care se servea mâncare bună și băuturi, se făcea conversație și se dansa. Azi nu mai înseamnă decât să o faci lată. Asta se întâmplă, de obicei, în diverse cluburi și baruri în care nici nu se aude ce spui de atâta vacarm. Muzica se dă tare în mod intenționat – astfel, dacă ar putea sta de vorbă, băieții și fetele nu ar mai bea atât de mult. Proprietarii cluburilor vor ca tinerii să se încingă și să-și piardă controlul, pentru că astfel să crească vânzarea băuturilor alcoolice.

Iar consecințele sunt cele care sunt: alcoolul consumat în copilărie și / sau adolescență are efecte teribile asupra creierului, pe care îl fac, mai târziu, mai vulnerabil la alcool și alcoolism. Conform unor date statistice, în Australia, aproximativ unul din 17 tineri bea săptămânal cantități alarmante de spirtoase. În cazul femeilor, a căror constituție este mai firavă și care au un metabolism diferit, starea de ebrietate se instalează ulterior consumului a patru pahare de alcool, în timp ce în cazul adolescentelor, al căror ficat nu este încă pe deplin dezvoltat, e nevoie de mult mai puțin. Șase la sută din fetele care merg încă la școală, beau săptămânal o cantitate de alcool care este periculoasă chiar și pentru o femeie matură. În plus, băuturile alcoolice măresc riscul apariției cancerului de sân cu până la o treime din totalul îmbolnăvirilor. Iată de ce băuturile alcoolice nu au ce să caute în preajma copiilor.

Referitor la droguri, pericolul este și mai mare, cele mai ispititoare pentru adolescenți fiind ”petrecerile” descrise mai sus (cluburi, discoteci etc.). Iar consumul de stupefiante, la această vârstă, nu are de-a face nici cu venitul (părinți bogați versus părinți săraci), nici cu educația primită și nici cu inteligența sau cunoștințele dobândite. Există un singur lucru care poate ține sub control consumul de substanțe narcotice: comunicarea cu odraslele noastre, supravegherea și urmărirea îndeaproape a copiilor de către părinți.

Adaptare după Steve Biddulph, Cum să ne creștem fetele, București, Humanitas, 2017, 282 pag.

  • Din aceeaşi categorie:

Cum să ne creștem fetele: despre surplusul de greutate și anorexie – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-surplusul-de-greutate-si-anorexie/

Cum să ne creștem fetele: despre hărțuire și intimidare – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-hartuire-si-intimidare/

Cum să ne creștem fetele: despre sexualizarea forțată – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-sexualizarea-fortata/

Cum să ne creștem fetele: de la 14 până la 18 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-14-pana-la-18-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la 10 până la 14 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-10-pana-la-14-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la 5 până la 10 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-5-pana-la-10-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la 2 până la 5 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-2-pana-la-5-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la naștere până la 2 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-nastere-pana-la-2-ani/

Cum să ne creștem fetele: cele cinci etape ale copilăriei și adolescenței – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-cele-cinci-etape-ale-copilariei-si-adolescentei/

Cum să ne creștem fetele: o analiză a realității – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-o-analiza-a-realitatii/

  • Alte categorii asemănătoare:

Secretele unei relații fericite – https://e-dermatologie.md/?s=secretele+unei+rela%C8%9Bii+fericite

Viata în doi, o provocare continuă – https://e-dermatologie.md/?s=viata+in+doi

  • Alte sugestii pentru lectură:

Gânduri care ne pun pe ganduri – https://e-dermatologie.md/?s=ganduri+care+ne+pun+pe+ganduri

Percepții și reflecții – https://e-dermatologie.md/?s=percep%C8%9Bii+%C8%99i+reflec%C8%9Bii

Curiozități din lumea medicală și nu numai – https://e-dermatologie.md/?s=curiozit%C4%83%C8%9Bi