Asemenea lui Kaycee, Genevieve este elevă în clasa a XII-a. La prima vedere, pare puțin neliniștită și timidă, dar se relaxează curând după ce ajunge să te cunoască. Conversația cu ea e plină de idei, preocupări și povestioare amuzante, precum și de păreri interesante. Se poate schimba într-o clipă din copilul entuziast în adultul preocupat, transformare tipică pentru o fată pe cale să devină femeie. Nu are aparența dură a lui Kaycee, dar, probabil, nici nu are nevoie de așa ceva. Povestea ei e cu totul alta.

În prezent, Genevieve nu are prieten. I-ar plăcea foarte mult, dar e circumspectă. Știe că dragostea la vârsta asta nu e întotdeauna ușoară. I se pare, de asemenea, că e frustrant de greu să porți o conversație cu băieți de vârsta ta și își dorește să cunoască băieți mai maturi, mai comunicativi, atunci când va merge la facultate.

Amicii ei de la școală sunt un grup cald și prietenos, nu sunt copii cu pretenții, ci oarecum mai retrași, mai obișnuiți. Au grijă unii de alții și dacă apare un nou-venit sau dacă cineva rămâne în afara grupului, e probabil să-l asimileze și să-l facă să se simtă bine primit. Prin urmare, grupul e destul de mare, nu prea închegat, alcătuit din copii cam tocilari și care nu sunt cool (în viziunea altora, gen Kaycee), dar care nici nu-și fac griji în privința asta.

Când avea 15 ani, Genevieve a ieșit cu un băiat, Justin, ceea ce pentru ea a reprezentat o experiență intensă. Au ieșit împreună cât de des au putut, au făcut lungi plimbări, s-au ținut de mână, au avut conversații sentimentale. Totuși, după câteva luni, băiatul a început să facă presiuni asupra domnișoarei. Justin făcuse sex cu câteva fete, iar acum voia același lucru și de la Genevieve.

Genevieve, însă, era apropiată de mama sa, fiind obișnuită să vorbească cu ea cam despre tot ce i se întâmplă. De altfel, maică-sa a și glumit la un moment dat că pentru fiecare oră petrecută cu Justin, fiică-sa mai petrecea o oră vorbind cu ea despre ce se întâmplase, despre ce-a spus el și ce putea însemna asta, ce a răspuns ea și așa mai departe. În timp ce alte fete discută detaliile privitor la relațiile lor cu prietenii, Genevieve se obișnuise să-i mărturisească mamei cele mai intime gânduri. Prin urmare, mama a trebuit să facă față acestei noi presiuni exercitate asupra fiicei ei, având posibilitatea să o ajute.

Din fericire, mama lui Genevieve nu a intrat în panică și nici nu a încercat să preia controlul asupra situației, spunându-i fetei ce să facă. Mai târziu mi-a relatat că, dacă ar fi fost necesar, ar fi impus niște limite referitoare la modul și locul în care se puteau întâlni cei doi, de vreme ce nici unul din ei nu avea încă vârsta legală ori mentală pentru a începe o relație sexuală. În același timp, mama fetei a sprijinit cu precauție dorința acesteia de a avea un prieten. În loc să ”pună piciorul în prag” de la bun început, aceasta a ajutat-o pur și simplu pe Genevieve să afle singură ceea ce vrea. Ce simțea că-și dorește? Ce îi spunea corpul? Ce evoluție a relației lor ar fi făcut-o să se simtă bine pe termen lung?

Femeia a făcut acest lucru într-un mod discret și relaxat, ceea ce i-a dat lui Genevieve timp de reflecție. Mama fetei avea talentul acela de a asculta cu atenție, fără a face presiuni. Pe Genevieve nu o înșela intuiția. Îi plăce Justin, îi plăcea să fie cu el, dar nu se simțea în largul ei și era destul de stresată când băiatul îi făcea avansuri fizice. Totul era prea intens. A sperat că relația lor să se consolideze și să se dezvolte, dar voia ca asta să se întâmple în timp. Fata era îngrijorată de ceea ce avea să se întâmple dacă ar fi respins repetat avansurile pe care i le făcea Justin. Au discutat despre cum i-ar putea face cunoscute lui Justin sentimentele și dorințele ei.

În săptămânile ce-au urmat, Genevieve și Justin au avut într-adevăr un fel de controversă în legătură cu acest lucru. El i-a dat practic un ultimatum, ca răspuns la hotărârea luată de ea, și au trecut efectiv printr-o probă de voință. Justin cunoștea o grămadă de fete care, deși nu erau așa de interesante și speciale precum Genevieve, erau dispuse să se culce cu el și, până la urmă, acesta ”și-a luat zborul”. Genevieve știuse că se putea întâmpla așa ceva, ceea ce nu a scutit-o de suferință. Era o fată cu inima deschisă, aproape total lipsită de duritate sau de vreo carapace și i-a trebuit mult timp să se vindece. Dar s-a vindecat și, șase luni mai târziu, când Justin i-a dat telefon pentru a încerca să se împace cu ea, fata a fost amabilă, dar l-a refuzat scurt. Trecuse peste toată povestea.

Adaptare după Steve Biddulph, Cum să ne creștem fetele, București, Humanitas, 2017, 282 pag.

  • Din aceeaşi categorie:

Cum să ne creștem fetele: cele mai frumoase șase zile din viața lui Keycee – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-cele-mai-frumoase-sase-zile-din-viata-lui-keycee/

Cum să ne creștem fetele: povestea lui Kaycee – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-povestea-lui-kaycee/

Cum să ne creștem fetele: despre universul patern – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-universul-patern/

Cum să ne creștem fetele: despre universul matern – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-universul-matern/

Cum să ne creștem fetele: despre internet și capcanele acestuia – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-internet-si-capcanele-acestuia/

Cum să ne creștem fetele: despre consumul de alcool și droguri – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-consumul-de-alcool-si-droguri/

Cum să ne creștem fetele: despre surplusul de greutate și anorexie – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-surplusul-de-greutate-si-anorexie/

Cum să ne creștem fetele: despre hărțuire și intimidare – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-hartuire-si-intimidare/

Cum să ne creștem fetele: despre sexualizarea forțată – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-despre-sexualizarea-fortata/

Cum să ne creștem fetele: de la 14 până la 18 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-14-pana-la-18-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la 10 până la 14 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-10-pana-la-14-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la 5 până la 10 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-5-pana-la-10-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la 2 până la 5 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-2-pana-la-5-ani/

Cum să ne creștem fetele: de la naștere până la 2 ani – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-de-la-nastere-pana-la-2-ani/

Cum să ne creștem fetele: cele cinci etape ale copilăriei și adolescenței – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-cele-cinci-etape-ale-copilariei-si-adolescentei/

Cum să ne creștem fetele: o analiză a realității – https://e-dermatologie.md/cum-sa-ne-crestem-fetele-o-analiza-a-realitatii/

  • Alte categorii asemănătoare:

Secretele unei relații fericite – https://e-dermatologie.md/?s=secretele+unei+rela%C8%9Bii+fericite

Viata în doi, o provocare continuă – https://e-dermatologie.md/?s=viata+in+doi

  • Alte sugestii pentru lectură:

Gânduri care ne pun pe ganduri – https://e-dermatologie.md/?s=ganduri+care+ne+pun+pe+ganduri

Percepții și reflecții – https://e-dermatologie.md/?s=percep%C8%9Bii+%C8%99i+reflec%C8%9Bii

Curiozități din lumea medicală și nu numai – https://e-dermatologie.md/?s=curiozit%C4%83%C8%9Bi